vineri, 6 aprilie 2018

Cum să obţii prima de încadrare

Dacă ţi-ai pierdut locul de muncă şi te-ai înregistrat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, vei primi o indemnizaţie de şomaj, în funcţie de perioada în care ai contribuit la bugetul asigurărilor pentru şomaj. În această perioadă, însă, statul doreşte să se asigure că îţi cauţi un loc de muncă şi că urmezi cursuri de calificare/recalificare. Statul are tot interesul ca această perioadă, în care tu nu produci, ci doar consumi, să fie cât mai scurtă, iar tu să te angajezi din nou cât mai curând posibil. De aceea, el oferă, prin AJOFM, cursuri gratuite de calificare/recalificare şi ţine o evidenţă, actualizată periodic, a locurilor de muncă vacante.

Dacă reuşeşti să îţi găseşti un loc de muncă înainte ca perioada în care beneficiezi de indemnizaţie de şomaj să se fi încheiat, vei primi o primă de încadrare. Aceasta este echivalentă cu 30% din valoarea indemnizaţiei de şomaj şi se acordă pentru restul perioadei în care ai fi avut dreptul să beneficiezi de indemnizaţie de şomaj. Acest drept este prevazut la art.72 din Legea 76/2002 (30%), care stipulează că “(1) Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) cărora li s¬a stabilit dreptul  la indemnizaţia de şomaj potrivit legii şi care se angajează pentru program normal de lucru, conform  prevederilor legale  în  vigoare, şi, ca urmare  a  angajării, le  încetează plata  indemnizaţiei de şomaj beneficiază, din momentul angajării până la sfârşitul perioadei pentru  care  erau  îndreptăţite să  primească indemnizaţia  de şomaj, de  o sumă  lunară, acordată  din  bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj, stabilită şi, după caz, reactualizată conform legii.”

Pentru a beneficia de această primă, este necesar să depuneţi la AJOFM, după ce aţi semnat contractul de muncă, dar nu mai târziu de împlinirea a 60 de zile calendaristice de la data angajării, a câtorva acte: o cerere; o înştiinţare emisă de angajator privind încadrarea în muncă (copie după partea a doua a  dispoziţiei de repartizare); ¬actul în baza căruia a fost încadrată persoana (contract de muncă inregistrat la ITM, dispoziţie  de numire)  ¬ în copie, adeverinţa pentru constituirea drepturilor conform art.72, din care sa rezulte că în ultimii doi ani  acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau  de serviciu cu instituţia respectivă.

După aprobarea dosarului, va trebui ca lunar să depui la AJOFM o adeverinţă pentru confirmare, din care să rezulte că eşti în continuare angajat la instituţia respectivă. Depunerea adeverinţei trebuie să aibă loc până în data de 15 a lunii şi se poate face personal, prin poştă şi chiar prin e-mail.
Toate formularele necesare obţinerii primei de angajare se regăsesc pe site-ul AJOFM (http://www.maramures.anofm.ro/sections/prime.php)