duminică, 30 decembrie 2018

Meseriile Crăciunului

Știți filmele acelea cu tematică de Crăciun care se difuzează pe un anumit canal TV începând din luna august și până prin aprilie? Filmele acelea aproape identice, în care el vinde brazi de Crăciun în ger, în inima orașului, iar ea nu se mai poate bucura de spiritul Crăciunului pentru că în urmă cu puțină vreme a pierdut o dragoste tocmai în sfânta sărbătoare. Iar el, atras de frumusețea și puritatea ei sufletească, face gesturi mici, dar pline de iubire, cum ar să îi dăruiască un îngeraș pentru brad, și astfel redeșteaptă în sufletul ei puterea de a iubi și de a se bucura de Crăciun. Sunt filme siropoase, previzibile, foarte asemănătoare între ele, fără valoare artistică. Și, deși știu toate astea, îmi place să le urmăresc în perioada Crăciunului, pentru că mă relaxează și mă binedispun. Ce să fac, toți avem de dus în spate mica noastră doză de naivitate.

Uneori, privind câte un film din acesta, mă gândesc la jobul pe care mi-aș dori să îl am acum, înainte de Crăciun. Nu mi-ar plăcea să vând brazi, pentru că asta ar presupune să stau prea mult în frig. Dar mi-ar plăcea să decorez brazi. Să cumpăr podoabe sau chiar să confecționez eu însămi unele, să le aleg, să le potrivesc, să le asortez și să le așez în brad. Să mă joc cu culorile, cu formele, cu luminile. Un brad frumos împodobit poate schimba complet o încăpere. O poate face caldă și primitoare.
Da, și mi-ar mai plăcea să lucrez în atelierul lui Moș Crăciun. Să selectez și să împachetez cadouri. Atâta bucurie îmi aduc aceste gesturi mici, făcute pentru cei dragi, încât nici când primesc eu însămi cadouri nu sunt mai fericită.

Unul dintre clișeele care se regăsesc în mai toate filmele de Crăciun e împodobirea caselor, la exterior, cu luminițe colorate. Nu am ajuns în Statele Unite și nu știu dacă în realitate e chiar așa, dar în filme toate casele arată superb împodobite. Mie mi-ar plăcea să fiu cea care apasă butonul de pornire a luminițelor. Nu chiar să le potrivesc pe acoperiș, căci am rău de înălțime, dar măcar să așez în curte omul de zăpadă confecționat din lumințe.

Din păcate, din câte știu eu, nu există astfel de meserii. Decorator de brazi, ambalator de cadouri și aprinzător de luminițe. Dar cu siguranță, când voi fi mare le voi inventa. Sau cel mai bine ar fi să-i scriu Moșului dorința mea. Va găsi el o soluție.

recomandarea anului

duminică, 16 decembrie 2018

Visuri din copilărie

Am participat, de curând, la atelierul de Dream Management susținut de Mirela Oprea. E un atelier interactiv, la care participanții sunt consiliați și ajutați să își reconsidere cele mai dragi visuri și să le ducă la îndeplinire. Acolo am aflat că, la atelierele pe care Mirela le susține în toată țara, foarte mulți participanți au mărturisit că visul lor din copilărie era ca, atunci când vor fi mari, să devină... musafiri.

Eu nu mi-am dorit această „meserie”. În schimb, mi-ar plăcea să trăiesc într-o buclă a timpului, și să fie mereu perioada Crăciunului. Timpul în care dăruim și primim daruri de la cei mai dragi.
Auzeam de curând o știre cum că, dintre europeni, românii sunt cei care cheltuiesc cel mai mult în perioada Crăciunului. Asta, deși stăm foarte prost în privința banilor pe care îi economisim pentru zile negre. Și m-am gândit că, desigur, asta reflectă o lipsă de educație financiară și chiar o lipsă de cumpătare, dar și o generozitate, o dorință de a face bucurii celor de lângă noi.

Când a venit rândul meu să vorbesc, atunci, la atelierul de Dream Management, am spus că visul meu din copilărie era să devin scriitoare. Și nu am mințit. Obișuiam să scriu un soi de portrete ale celor din familia mea și alte mici texte cu pretenții literare. Dar ceea ce am refuzat să spun a fost un alt vis de al meu: ca, atunci când voi fi mare, să adopt zece copii. Bine, mai voiam și să mă fac medic ginecolog, tot din dorința de a vedea mulți copii, dar asta e deja altă poveste.

Între timp, nu îmi mai doresc copii, dar mi-a rămas dorința de a face fapte bune. Și nu dintr-un sentiment religios, ci datorită senzației de bine pe care ți-o dă orice faptă bună, a sentimentului de satisfacție că ai făcut ceea ce trebuie. Desigur, bine ar fi ca astfel de fapte să le facem pe întreg parcursul anului, nu doar se sărbători. Dar, orice am zice, perioada Crăciunului e una care te îndeamnă să îți deschizi portofelul mai larg și să te gândești mai mult la cei din jur.

Fie că e vorba despe copiii cu cancer, despre copiii săraci care nu au ce mânca, despre bătrânii singuri și neajutorați, despre persoane cu handicap, incapabile să se descurce singure, sau alte categorii vulnerabile. Și nici măcar nu e necesar să cheltuim mult.
De multe ori, un gest mic, dar dezinteresat, poate face diferența.

Și poate aduce bucuria Crăciunului în ochii celor de lângă noi.

luni, 3 decembrie 2018

Ce vrem să ne facem când suntem mari

Când eşti copil, toată lumea te întreabă acelaşi lucru. “Cum te cheamă?”, “Câţi ani ai?”şi “Ce vrei să te faci când o să fii mare?”. Şi tu eşti obligat să te gândeşti cam ce ţi-ar plăcea să faci în viaţă. Unii spun că vor să fie gunoieri, ca nepotul meu, care era fascinat de maşinile pentru gunoi. Alţii spun că vor să fie profesori sau medici. Eu, în copilărie, îmi doream să mă fac ginecolog. Îmi plăceau mult bebeluşii şi îmi doream să fiu prima care îi vede când se nasc.

Pe urmă am crescut şi am simţit că a fi medic era o responsabilitate prea mare pentru mine. Am vrut să devin jurnalist. Jurnalist de presă scrisă, pentru că îmi plăcea să scriu. Îmi plăcea să stau de vorbă cu oamenii, să învăţ din experienţa lor, să îi descos, să îi provoc. Îmi plăcea să aflu lucruri noi şi să îi ajut şi pe alţii să le cunoască. Îmi plăcea să adun informaţii, să le selectez şi să le îmbrac într-o formă atrăgătoare.

După nişte ani în care am acumulat experienţă, am vrut o schimbare de 180 de grade. Am găsit meseria de cofetar. De fapt, ea m-a găsit pe mine. Să-ţi petreci ziua printre arome şi culori nu e puţin lucru, mai ales dacă eşti gurmand. Bucuria se simte de la primele ore ale dimineţii. În plus, e şi satisfacţia de a-i face pe alţii fericiţi, dăruindu-le ceva bun, ceva ieşit din mâinile tale.

Dacă, acum, m-ar întreba cineva ce altceva mi-ar plăcea să fac în viaţă, m-ar cam pune pe gânduri.
Cred că mi-ar plăcea să îngrijesc pisici. Să lucrez într-un adăpost pentru pisici, să le dau de mâncare, să le periez blăniţa, să ne jucăm cu un ghem de aţă şi să le mângâi, ţinându-le în poală. Nu ştiu dacă există această ocupaţie pe undeva, şi să fie plătită, dar cred că ar fi cea mai relaxantă meserie din lume.

Apoi, dacă aş avea talent şi dexteritate, mi-ar plăcea să fiu artistă. Mi-ar plăcea să creez gablonţuri, bijuterii colorate pentru femei cu personalitate. Şi, eventual, mici obiecte pentru decorarea casei. Am prieteni care fac asta şi ştiu că, dacă există talent şi dacă munceşti mult, pot ieşi lucruri extraordinare.
Mi-ar plăcea şi să fiu bibliotecar. Să stau ziua întreagă printre cărţi, ajutând oamenii să îşi găsească volumul potrivit, şi mai furând câte 10 minute pentru a citi eu însămi ceva interesant.

Voi ce vreţi să vă faceţi când o să fiţi mari?