joi, 14 octombrie 2021

Responsabil cu fericirea angajaților la locul de muncă

FSP Global Group aduce, în premieră în Transilvania, un job foarte puțin cunoscut în România și chiar la nivel mondial.

FSP Global Group va avea un responsabil cu fericirea angajaților la locul de muncă.

Echipa FSP Global Group va fi completată cu un Chief Happiness Officer (CHO). Unul dintre motivele pentru care am hotărât crearea acestui nou post este că, din cauza perioadei pandemice, noi, cu toții, am devenit din ce în ce mai retrași, mai nesociabili. Acum, când în sfârșit se vede luminița de la capătul tunelului, trebuie să ne adaptăm unui nou program de lucru, hibrid: work from home va fi cel mai probabil alternat cu lucrul (de) la birou. După o perioadă atât de îndelungată în care oamenii au lucrat din confortul propriei locuințe, acum este necesar să se (re)adapteze noii realități, să (re)devină parte a echipei, să (re)descopere sentimentul de apartenență la o organizație. Iar aceste modificări este nevoie să le aducă satisfacții profesionale și personale, să îi facă fericiți. 

”Fiecare acțiune pe care o întreprindem referitor la relația unei persoane cu organizația noastră trebuie redefinită pentru a asigura un mediu de lucru plin de satisfacții. Recrutarea, integrarea în echipă, planificarea carierei, managementul performanței, implicarea și recunoașterea meritelor, toate aceste domenii pot beneficia enorm de pe urma unei abordări organizaționale orientate spre fericirea angajaților”, spune Antonio Patane, fondator FSP Global Group. Potrivit acestuia, angajații trebuie să simtă că munca lor este apreciată, dar și că ei, ca oameni, sunt apreciați la adevărata lor valoare. 

Rolul CHO este să descopere nevoile fiecăruia dintre colegii noștri pentru a înțelege ce îi face fericiți, dar și pentru a le arăta că munca pe care ei o fac contează pentru echipă și pentru companie. Mediul de lucru poate fi o sursă de satisfacții profesionale și personale dacă oamenii se pot dezvolta - nu numai din punct de vedere profesional, ci și uman. 

Scopul nostru, al FSP Global Group, nu este doar să oferim condiții bune de lucru. Vrem ca angajații noștri să obțină satisfacții personale în urma muncii lor. Fericirea angajaților la locul de muncă ar trebui să fie o prioritate pentru orice companie, indiferent de domeniul de activitate. 


”Un om fericit va fi un angajat mai eficient, mai productiv și mai echilibrat. Cred că o companie care dorește să aibă succes trebuie să fie mai mult decât un simplu loc de muncă. Oamenii trebuie să fie fericiți că lucrează acolo”, consideră  Antonio Patane. 

Responsabilitatea asigurării acestui mediu de lucru nu va cădea însă, de acum încolo, doar pe umerii CHO-ului. Depinde de fiecare membru al companiei, de la manager până la angajat, să participe activ la crearea unei companii fericite. Nu totul se reduce la muncă și salarii. Este la fel de important să creăm un mediu de lucru pozitiv.

”Fericit și motivat sunt doi termeni total diferiți. Atunci când un angajat este fericit, este motivat să fie mai bun din punct de vedere profesional. Fericirea este o stare de spirit care se vede în tot ceea ce facem”, concluzionează Antonio Patane, fondator FSP Global Group. 

DESPRE FSP GLOBAL Group

FSP GLOBAL GROUP este un consorțiu de companii cu sediul central în Cluj_napoca și cu operațiuni în țări de pe toate continentele. FSP Global, principala companie a consorțiului, și lider de piață în domeniul Business Processing Outsourcing (BPO), își desfășoară activitatea  24/7, 365 de zile pe an. FSP Global furnizează servicii relații cu clienții și consultanță de cea mai înaltă calitate în toate call-center-ele sale.  

FSP Global furnizează o gamă variată de servicii de BPO și este unică în acest domeniu de activitate datorită ariei impresionante a limbilor străine aflate în portofoliul său,printre care: engleză, germană, franceză, rusă, arabă, maghiară, italiană, română, cehă, spaniolă, olandeză, portugheză, poloneză, ucraineană, kazahă, bulgară, albaneză, birmaneză, malaeziană, afrikaans și alte zece limbi africane, hindusă, urdu etc. Oferă servicii pentru clienții din peste 25 de țări de pe trei continente, precum: Germania, Franța, Italia, Elveția, Olanda, România, Irlanda, țările arabe, Cehia, Polonia, Australia, Malaysia, Myanmar, Kazakhstan, Kuweit, Pakistan etc. 

joi, 7 octombrie 2021

Sute de locuri de munca disponibile in Maramures - Baia Mare, Sighet, Seini si alte zone

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Maramureș anunță că sunt disponibile 409 joburi, domeniile fiind variate.

Se caută asistent farmacist, casier, cameristă hotel, kinetoterapeut, secretară, tehnician mecanic, proiectant inginer mecanic etc.

Cei interesați pot obține mai multe detalii de la sediul instituției: Baia Mare, str. Hortensiei, nr. 1A; telefon: 0262 227 820, 0262 227 821; e-mail: ajofm@mm.anofm.ro. Vezi AICI oferta detaliată.

marți, 5 ianuarie 2021

Ești conștient... că răspunsul la un anunț de angajare

 Ești conștient... că răspunsul tău la un anunț de angajare pe facebook, nu poate fi DETALI?


Chiar daca e un anunt de angajare pe facebook sau o postare simpla pe grupurile cu anunturi... daca te astepti ca cineva sa te cheme la interviu si poate chiar sa te angajeze, lăsâng un comentariu sec, cerând DETALI, nu te avanjează chiar deloc? Nici măcar dacă ai scrie corect, DETALII.


Poate chiar nu gresesc daca ma aventurez si spun ca nu ai nicio sansa de angajare asa.


Succes!

Ești conștient... că răspunsul la întrebarea ai experiență în domeniu?

Ești conștient... că răspunsul la întrebarea ai experiență în domeniu? nu poate fi DA. 

Chiar daca e un anunt de angajare pe facebook sau o postare simpla pe grupurile cu anunturi... daca te astepti ca cineva sa te cheme la interviu si poate chiar sa te angajeze, raspunsurile cu da si nu, nu te avantajeaza deloc.

Poate chiar nu gresesc daca ma aventurez si spun ca nu ai nicio sansa de angajare asa.


Succes!