duminică, 30 decembrie 2018

Meseriile Crăciunului

Știți filmele acelea cu tematică de Crăciun care se difuzează pe un anumit canal TV începând din luna august și până prin aprilie? Filmele acelea aproape identice, în care el vinde brazi de Crăciun în ger, în inima orașului, iar ea nu se mai poate bucura de spiritul Crăciunului pentru că în urmă cu puțină vreme a pierdut o dragoste tocmai în sfânta sărbătoare. Iar el, atras de frumusețea și puritatea ei sufletească, face gesturi mici, dar pline de iubire, cum ar să îi dăruiască un îngeraș pentru brad, și astfel redeșteaptă în sufletul ei puterea de a iubi și de a se bucura de Crăciun. Sunt filme siropoase, previzibile, foarte asemănătoare între ele, fără valoare artistică. Și, deși știu toate astea, îmi place să le urmăresc în perioada Crăciunului, pentru că mă relaxează și mă binedispun. Ce să fac, toți avem de dus în spate mica noastră doză de naivitate.

Uneori, privind câte un film din acesta, mă gândesc la jobul pe care mi-aș dori să îl am acum, înainte de Crăciun. Nu mi-ar plăcea să vând brazi, pentru că asta ar presupune să stau prea mult în frig. Dar mi-ar plăcea să decorez brazi. Să cumpăr podoabe sau chiar să confecționez eu însămi unele, să le aleg, să le potrivesc, să le asortez și să le așez în brad. Să mă joc cu culorile, cu formele, cu luminile. Un brad frumos împodobit poate schimba complet o încăpere. O poate face caldă și primitoare.
Da, și mi-ar mai plăcea să lucrez în atelierul lui Moș Crăciun. Să selectez și să împachetez cadouri. Atâta bucurie îmi aduc aceste gesturi mici, făcute pentru cei dragi, încât nici când primesc eu însămi cadouri nu sunt mai fericită.

Unul dintre clișeele care se regăsesc în mai toate filmele de Crăciun e împodobirea caselor, la exterior, cu luminițe colorate. Nu am ajuns în Statele Unite și nu știu dacă în realitate e chiar așa, dar în filme toate casele arată superb împodobite. Mie mi-ar plăcea să fiu cea care apasă butonul de pornire a luminițelor. Nu chiar să le potrivesc pe acoperiș, căci am rău de înălțime, dar măcar să așez în curte omul de zăpadă confecționat din lumințe.

Din păcate, din câte știu eu, nu există astfel de meserii. Decorator de brazi, ambalator de cadouri și aprinzător de luminițe. Dar cu siguranță, când voi fi mare le voi inventa. Sau cel mai bine ar fi să-i scriu Moșului dorința mea. Va găsi el o soluție.

recomandarea anului

duminică, 16 decembrie 2018

Visuri din copilărie

Am participat, de curând, la atelierul de Dream Management susținut de Mirela Oprea. E un atelier interactiv, la care participanții sunt consiliați și ajutați să își reconsidere cele mai dragi visuri și să le ducă la îndeplinire. Acolo am aflat că, la atelierele pe care Mirela le susține în toată țara, foarte mulți participanți au mărturisit că visul lor din copilărie era ca, atunci când vor fi mari, să devină... musafiri.

Eu nu mi-am dorit această „meserie”. În schimb, mi-ar plăcea să trăiesc într-o buclă a timpului, și să fie mereu perioada Crăciunului. Timpul în care dăruim și primim daruri de la cei mai dragi.
Auzeam de curând o știre cum că, dintre europeni, românii sunt cei care cheltuiesc cel mai mult în perioada Crăciunului. Asta, deși stăm foarte prost în privința banilor pe care îi economisim pentru zile negre. Și m-am gândit că, desigur, asta reflectă o lipsă de educație financiară și chiar o lipsă de cumpătare, dar și o generozitate, o dorință de a face bucurii celor de lângă noi.

Când a venit rândul meu să vorbesc, atunci, la atelierul de Dream Management, am spus că visul meu din copilărie era să devin scriitoare. Și nu am mințit. Obișuiam să scriu un soi de portrete ale celor din familia mea și alte mici texte cu pretenții literare. Dar ceea ce am refuzat să spun a fost un alt vis de al meu: ca, atunci când voi fi mare, să adopt zece copii. Bine, mai voiam și să mă fac medic ginecolog, tot din dorința de a vedea mulți copii, dar asta e deja altă poveste.

Între timp, nu îmi mai doresc copii, dar mi-a rămas dorința de a face fapte bune. Și nu dintr-un sentiment religios, ci datorită senzației de bine pe care ți-o dă orice faptă bună, a sentimentului de satisfacție că ai făcut ceea ce trebuie. Desigur, bine ar fi ca astfel de fapte să le facem pe întreg parcursul anului, nu doar se sărbători. Dar, orice am zice, perioada Crăciunului e una care te îndeamnă să îți deschizi portofelul mai larg și să te gândești mai mult la cei din jur.

Fie că e vorba despe copiii cu cancer, despre copiii săraci care nu au ce mânca, despre bătrânii singuri și neajutorați, despre persoane cu handicap, incapabile să se descurce singure, sau alte categorii vulnerabile. Și nici măcar nu e necesar să cheltuim mult.
De multe ori, un gest mic, dar dezinteresat, poate face diferența.

Și poate aduce bucuria Crăciunului în ochii celor de lângă noi.

luni, 3 decembrie 2018

Ce vrem să ne facem când suntem mari

Când eşti copil, toată lumea te întreabă acelaşi lucru. “Cum te cheamă?”, “Câţi ani ai?”şi “Ce vrei să te faci când o să fii mare?”. Şi tu eşti obligat să te gândeşti cam ce ţi-ar plăcea să faci în viaţă. Unii spun că vor să fie gunoieri, ca nepotul meu, care era fascinat de maşinile pentru gunoi. Alţii spun că vor să fie profesori sau medici. Eu, în copilărie, îmi doream să mă fac ginecolog. Îmi plăceau mult bebeluşii şi îmi doream să fiu prima care îi vede când se nasc.

Pe urmă am crescut şi am simţit că a fi medic era o responsabilitate prea mare pentru mine. Am vrut să devin jurnalist. Jurnalist de presă scrisă, pentru că îmi plăcea să scriu. Îmi plăcea să stau de vorbă cu oamenii, să învăţ din experienţa lor, să îi descos, să îi provoc. Îmi plăcea să aflu lucruri noi şi să îi ajut şi pe alţii să le cunoască. Îmi plăcea să adun informaţii, să le selectez şi să le îmbrac într-o formă atrăgătoare.

După nişte ani în care am acumulat experienţă, am vrut o schimbare de 180 de grade. Am găsit meseria de cofetar. De fapt, ea m-a găsit pe mine. Să-ţi petreci ziua printre arome şi culori nu e puţin lucru, mai ales dacă eşti gurmand. Bucuria se simte de la primele ore ale dimineţii. În plus, e şi satisfacţia de a-i face pe alţii fericiţi, dăruindu-le ceva bun, ceva ieşit din mâinile tale.

Dacă, acum, m-ar întreba cineva ce altceva mi-ar plăcea să fac în viaţă, m-ar cam pune pe gânduri.
Cred că mi-ar plăcea să îngrijesc pisici. Să lucrez într-un adăpost pentru pisici, să le dau de mâncare, să le periez blăniţa, să ne jucăm cu un ghem de aţă şi să le mângâi, ţinându-le în poală. Nu ştiu dacă există această ocupaţie pe undeva, şi să fie plătită, dar cred că ar fi cea mai relaxantă meserie din lume.

Apoi, dacă aş avea talent şi dexteritate, mi-ar plăcea să fiu artistă. Mi-ar plăcea să creez gablonţuri, bijuterii colorate pentru femei cu personalitate. Şi, eventual, mici obiecte pentru decorarea casei. Am prieteni care fac asta şi ştiu că, dacă există talent şi dacă munceşti mult, pot ieşi lucruri extraordinare.
Mi-ar plăcea şi să fiu bibliotecar. Să stau ziua întreagă printre cărţi, ajutând oamenii să îşi găsească volumul potrivit, şi mai furând câte 10 minute pentru a citi eu însămi ceva interesant.

Voi ce vreţi să vă faceţi când o să fiţi mari?

duminică, 11 noiembrie 2018

Şomer de sărbători

Imediat ce trece Halloween-ul, începem să ne gândim că se apropie Crăciunul. „Halloween”, veţi strâmba din nas, ce sărbătoare importată! Bine, atunci rectific: de cum apare reclamele la Black Friday, numărăm zilele până la Crăciun. Mda, tot o zi preluată de la străini. Poate preferaţi Sfântul Andrei? E bine şi aşa.

Ce-i drept, la cât de cald e la început de noiembrie, ne vine mai degrabă să spunem că e a 100-a zi de august, după cum remarca cineva. Şi totuşi, se montează deja luminiţele de Crăciun prin unele oraşe: nu mai e cale de întors.

Dacă eşti şomer, toate semnele acestea sunt motive de îngrijorare. Pentru că nu e moment mai prost să fii lipsit de job decât perioada sărbătorilor. Sărbătorile au fost dintotdeauna în mentalul colectiv un moment al belşugului, al bunăstării, dar societatea de consum ne-a învăţat să cheltuim mult mai mult decât ar fi nevoie. Suntem bombardaţi cu reclame, cu imagini ale unor familii fericite în jurul meselor îmbelşugate, astfel că nici nu ne mai putem închipui sărbătorile altfel.

Dacă în ecuaţie există şi copii, atunci situaţia e mult mai gravă. Copiii se gândesc un an întreg la Crăciun şi la cadourile pe care le vor găsi sub brad. Întocmesc liste lungi de cadouri preferate, multe sugerate de reclamele de pe canalele TV cu desene animate, şi nu concep ca Moşul să nu li le aducă. Când revin la şcoală din vacanţă, primul lucru pe care îl fac este să se laude cu aceste cadouri, să îşi compare între ei darurile primite, iar acesta este uneori un motiv de frustrare, de suferinţă.

Părintele ia asupra sa toată vina unor sărbători sărace. Lipsurile nasc frustrări şi în rândul adulţilor, iar de aici pot apărea certuri, acuze, uneori chiar violenţă.

Ce e de făcut?
Dacă ne căutăm un job de multă vreme şi el nu se lasă găsit, poate că ar fi bine să schimbăm puţin strategia. Poate că ar trebui să acceptăm un alt tip de job, la care nu ne-am gândit până acum. Eventual, să urmăm un curs de calificare sau să ne interesăm dacă ne putem califica la locul de muncă. Poate că va fi doar un job temporar, care ne va ajuta să trecem mai lin peste o perioadă grea. Poate că, între timp, vom continua să ne căutăm un alt job. Avem tot dreptul să facem asta.

Dar poate că, astfel, vom avea nişte sărbători frumoase. Vom rămâne cu amintiri dragi, în loc să suferim, în loc să ne chinuim cu gândul la cuvintele grele pe care le-am spus celor dragi.

Afară e cald încă. Mai avem timp să ne căutăm un job.

sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Provocările de la mijlocul vieţii

Suntem cu toţii diferiţi. Unii ne naştem cu o sumedenie de talente, alţii cu mai puţine. Unii urmăm doar câteva clase, alţii facem doctorate. Uneori ne trezim debusolaţi pe la jumătatea vieţii, întrebându-ne de ce am ales drumul pe care l-am ales. Jobul nostru nu ne satisface.

Banii sunt puţini, stresul e mare, lucrăm mereu peste program, avem şefi care ne sâcâie şi colegi cu care nu ne putem înţelege. Sau, mai grav, nu avem niciun job. Cu pregătirea pe care o avem, nu reuşim să găsim nicio slujbă satisfăcătoare. Trăim de pe azi pe mâine, din mila familiei, sau lucrând cu ziua cine ştie pe unde. Nu avem siguranţa zilei de mâine şi parcă toate bucuriile vieţii ni se refuză.

Suntem nevoiţi să ne alegem drumul în viaţă la o vârstă la care suntem necopţi. Nu ştim nimic despre lumea din jur şi nu ştim mai nimic despre noi înşine. Cum am putea şti, atunci, la ce ne vom pricepe mai târziu, sau ce fel de job ne va satisface?

Desigur, la acea vârstă ne gândim că cel mai bine ar fi ca banii să ne vină de undeva toată viaţa, aşa cum ne vin acum de la părinţi, dar privind mai atent, aceasta nu este neapărat o soluţie bună. De curând am văzut o ştire cum, în SUA, doi părinţi şi-au dat în judecată fiul de 30 de ani, pentru că acesta nu voia să se mute la casa lui şi nici nu contribuia la cheltuielile zilnice. Poate că unele fete se gândesc că, frumoase fiind, vor avea parte de soţi bogaţi, care să le asigure totul.

Dar nimic nu e pe gratis. Femeile care nu au un job, deci o sursă proprie de venit, devin subordonate soţilor lor, cărora faptul că sunt singurii furnizori de bunăstare în familie le conferă o anumită superioritate.

Femeia va deveni o întreţinută, o tolerată, şi nu va avea un cuvânt de spus în faţa bărbatului. Inteligenţa ei va fi pusă la îndoială, iar în cazul în care va dori să divorţeze, îi va fi foarte greu, pentru că nu va avea un venit propriu din care să se susţină. Prezenţa copiilor va îngreuna şi mai mult situaţia.

Aşadar, a nu avea o pregătire şi un job nu este niciodată o soluţie. Dar vremea în care opţiunea de la 18 ani era pentru toată viaţa a trecut. Acum e vremea formării continue, a învăţatului pe tot parcursul vieţii şi a recalificării. Atâta timp cât mai avem încă disponibilitatea de a învăţa, suntem salvaţi.

Structura pieţei forţei de muncă se modifică mereu, şi meserii care erau perfect valabile acum 20 de ani, astăzi nu se mai cer. Aşa încât este absolut necesar să fim flexibili, să fim dispuşi să o luăm de la capăt, chiar dacă nu mai suntem foarte tineri, să nu ne fie frică de greutăţi şi de eventualele greşeli. Sigur, alegerea unei noi meserii necesită eforturi şi muncă în plus, dar uneori nu avem de ales.

Şi, poate, o schimbare la mijlocul vieţii este benefică, pentru că ea rupe rutina şi ne oferă noi provocări. Iar provocările sunt mereu stimulatoare şi ne fac, nu-i aşa, să ne simţim mai tineri.

sâmbătă, 27 octombrie 2018

Joburi cu nume ciudate

O firmă angajează "inginer structurist". Printre responsabilităţi se numără "realizarea SF PT DDE", iar candidatul ideal trebuie să fie amabil şi să aibă imaginaţie. Probabil, pentru a-şi imagina ce trebuie să facă. Se caută de asemenea un "meteorolog aeronautic prognozist", care "desfăşoară activităţi operaţionale specifice domeniului meteorologiei aeronautice".

Articolul complet, aici: http://jurnalul.ro/bani-afaceri/piata-muncii/joburi-cu-nume-ciudate-143930.html

IMAGINAŢIE. Un "responsabil de teren" trebuie să fie o "persoană dinamică". Nici o legătură cu imobiliarele. El sau ea trebuie "să contabilizeze lunar situaţia aparatelor de jocuri de noroc din locaţiile firmei, să înlocuiască în caz de avariere butoane, yale etc". Un loc de muncă destul de rar e cel de "shipfitter", omul care se ocupă de componentele metalice la construcţiile de nave. Şi un job banal poate părea interesant dacă e în engleză, cred unii. "Doorman"-ul pe care îl angajează un cazinou e un uşier obişnuit.

Pentru a deveni "jonctor" şi "linior", "experienţa în telecomunicaţii şi seriozitatea sunt aproape suficiente", iar "demostratorul" e, bineînţeles, cineva care are ca primă responsabilitate "demonstrarea practică a aplicării/utilizării produselor blocuri ceramice/alte produse de zidărie, la clienţi, pe şantiere, la târguri şi expoziţii". O firmă caută "de urgenţă", pentru Germania, "detensionatori tablă". Alţii caută "spălător auto fără apă". Poate că apa intră ca beneficiu în pachetul salarial.
O firmă are nevoie de un sau de o "barista" care să ofere publicului freshuri de fructe şi legume, deşi barista e de fapt un expert în prepararea de băuturi pe bază de espresso. Ultimul job cu nume inedit pe care l-am selectat e "Animator Profesor Trăsnit". Pentru asta e nevoie de "bune capacităţi de comunicare cu copii, dragoste faţă de ei" şi "capacitatea de a juca mici piese amuzante", cu "seriozitate şi spontaneitate".

vineri, 26 octombrie 2018

Stresul la serviciu, o problemă globală de sănătate publică

În urmă cu câteva luni circula pe Facebook un filmuleţ care ne arăta un crâmpei din viaţa îngrijitorilor de la un centru asiatic specializat pe creşterea urşilor panda. Filmul ne spunea că acela ar fi jobul ideal şi, într-adevăr, felul în care îngrijitorii se distrau privind joaca simpaticilor urşi panda era convingător.

Desigur că nu ne putem muta toţi în Asia. Şi, cel mai probabil, jobul ideal nu ar fi acelaşi pentru toată lumea. Pentru unii, poate că jobul ideal ar fi să lucreze într-o grădină botanică. Sau într-o cofetărie unde se îmbină arome delicioase. Oricum ar fi, vor exista zile în care ne vom simţi epuizaţi, în care vom dori să ajungem cât mai repede acasă, sau momente în care munca nu va fi neapărat o plăcere.

Pentru mine, jobul ideal este acela cu cât mai puţin stres. Dacă slujba mea presupune o doză importantă de stres zilnic, nu mă voi mai duce cu plăcere la serviciu, ba poate că voi face şi o boală de stomac. De altfel, în Japonia mai nou este încurajat plânsul, atât în şcoli cât şi în companii, ca o metodă de a reduce depresia provocată de stres. Plânsul elimină hormonii stresului şi ne provoacă, în final, o senzaţie de fericire. (sursa, aici: https://www.weforum.org/agenda/2018/10/how-crying-once-a-week-is-the-key-to-a-stress-free-life-according-to-japan-s-tears-teacher)

Desigur, vor exista persoane care vor pune statutul social mai presus de nevoia de a avea o viaţă lipsită de stres. Ceea ce va însemna, probabil, că ei nu vor avea un job în care să îşi folosească forţa şi îndemânarea mâinilor, ci, poate, un post de conducere, sau un job într-un birou.
Sau poate că îi va interesa mai mult salariul şi pentru mai mulţi bani vor fi dispuşi să facă sacrificii. Fiecare îşi stabileşte priorităţile. Însă felul în care stresul ne afectează sănătatea nu ar trebui să fie ignorat.

În ultimii ani, depresia provocată de stresul de la serviciu a devenit o problemă globală, o problemă majoră de sănătate publică. Într-atât, încât, mai nou, doctorii din Scoţia au dreptul să prescrie, în loc de sau pe lângă medicaţie, cure în natură, împotriva stresului şi a depresiei.

Astfel de cure cuprind activităţi diferite în funcţie de lună, cum ar fi: să împrumuţi un câine şi să îl scoţi la plimbare, să atingi apa mării, să îţi îngropi faţa în iarbă, să admiri un nor, să vorbeşti cu un ponei sau să hrăneşti păsările. (sursa, aici: https://www.weforum.org/agenda/2018/10/doctors-in-scotland-can-now-prescribe-nature)

Se pare că am traversat atâtea secole de civilizaţie doar pentru a redescoperi beneficiile apropierii de natură şi ale traiului tihnit.

joi, 25 octombrie 2018

În căutarea jobului perfect

Întotdeauna am crezut că a-ţi alege viitoarea carieră în jurul vârstei de 18 ani este o utopie. La 18 ani suntem încă nişte copii, nu ne cunoaştem suficient propriile abilităţi, talente şi disponibilităţi, iar posibilitatea de a face o greşeală care ne va afecta întreaga viaţă este imensă.

Poate tocmai de aceea, în ultimul timp aflu că tot mai multe persoane renunţă la carierele lor undeva spre mijlocul vieţii, pentru a urma un nou drum. Sunt persoane în plină capacitate de muncă, persoane energice şi competente, dar care au ajuns la concluzia că jobul lor nu le mai satisface, că sunt nemulţumite şi nefericite, şi care preferă să facă un efort de moment pentru a se regăsi pe sine.

De exemplu, un prieten al meu a renunţat la slujba lui dintr-o multinaţională pentru a–şi deschide propria afacere, un atelier de prelucrare a metalului. Voia să aibă o stare materială mai bună şi un program de lucru mai lejer. Ar fi vrut şi să poată să fie creativ şi să facă ceea ce îi place, desigur. O prietenă a mea a renunţat la jobul ei de jurist pentru a preda muzică şi pentru a lucra în domeniul ONG. O altă prietenă a renunţat la postul ei din învăţământ pentru a-şi deschide o afacere cu săpunuri naturale.

Exemplele sunt peste tot în jurul nostru. În general, oamenii renunţă la o sujbă care îi ţine închişi într-un birou, spre a opta pentru un job mai creativ, care le oferă libertate de mişcare, de obicei în mediul privat. De cele mai multe ori, acest pas aduce cu sine riscuri, dar şi mari satisfacţii sufleteşti. E nevoie de curaj, e nevoie de o personalitate puternică şi de voinţă pentru a face această schimbare.

De curiozitate, am căutat pe Google referinţe privind jobul perfect. Pe lângă un site care oferă slujbe tip videochat , am găsit o revistă care propune un quiz. Trebuie să răspundeţi la aproximativ 15 întrebări legate de propria dumneavoastră personalitate, iar în final vi se spune cam ce tip de job vi s-ar potrivi. Mie mi s-a scris că am nevoie de un job în slujba oamenilor, ceea ce ştiam deja, deci quiz-ul nu a făcut decât să îmi consume degeaba câteva minute din viaţă. Dar la aceeaşi căutare am dat peste un articol despre o aplicaţie pentru telefonul mobil, care te poate ghida atunci când îţi cauţi un job şi eşti confuz. Aplicaţia pare a fi mai bine realizată şi mai utilă în acest scop.

duminică, 14 octombrie 2018

Singurătatea satelor româneşti

În România e criză de forţă de muncă. Am mai scris asta. Motivul, în mare parte, îl reprezintă emigraţia, dar şi îmbătrânirea populaţiei.

Cel mai bine se vede asta în satul unde locuiesc părinţii mei. De fapt e un cartier al unui oraş mediu, dar arată ca un sat, cu grădini, livezi şi vii, cu animale şi tot ce trebuie. Mulţi oameni lucrează în oraş, dar, ca peste tot, sunt persoane care nu au un loc de muncă. Şi care nici măcar nu şi-l doresc.

Părinţii mei sunt destul de în vârstă acum. Cu toate astea, nu vor să renunţe la grădină, la vie, la livadă, sau la găini. Însă toate acestea cer muncă, şi de multe ori părinţii mei nu mai fac faţă la atâta efort. Ar avea nevoie de ajutoare.

Şi, surpriză: nimeni nu e dispus să îi ajute. Desigur, nu a pus nimeni problema unui ajutor nerăsplătit. După îndelungi căutări, tatăl meu a găsit un bărbat care putea să îl ajute la descărcatul lemnelor, la căratul gunoiului de grajd, la toaletarea copacilor. Omul a venit de câteva ori şi l-a ajutat. A fost mulţumit de plata primită. Altădată i-a cerut bani de ţigări tatălui meu. Fără muncă. Uneori a primit, alteori nu. Apoi a tot promis că va mai veni, dar nu s-a mai ţinut de cuvânt. Tatăl meu a trebuit să se descurce singur cu toate. Are 68 de ani şi o gospodărie relativ mare.

Pe vremuri, la ţară se făceau clăci. Nu am cunoştinţă ca ele să fi fost un obicei şi în satul unde stau părinţii mei acum, şi unde înainte au locuit bunicii mei. Dar clăcile erau o modalitate potrivită de întrajutorare în micile comunităţi. Ele se organizau, pe rând, în diferite gospodării, iar vecinii veneau şi îl ajutau pe gospodar la muncă. Clăcile se încheiau cu o masă şi cu distracţie, astfel încât ele să nu fie percepute ca o corvoadă, ci ca o plăcută interacţiune socială.

Două week-enduri la rând l-am ajutat pe tata la culesul strugurilor. În rest, a cules singur, zi de zi, câte zece găleţi de struguri. Cu problemele de sănătate pe care le are, acest efort a fost, cu siguranţă, prea mare pentru el. I-ar fi prins bine o clacă. Sau măcar câţiva oameni muncitori, pe care să îi răsplătească aşa cum se cuvine. Dar de unde?

În lumea rurală, singurătatea e tot mai mare.

La graniţe e tot mai multă înghesuială.

vineri, 5 octombrie 2018

Ce înseamnă “nu pot”?

Când ne alegem pentru prima oară o meserie sau o profesie, ne gândim că o facem pentru toată viaţa. Parcursul nostru şcolar este determinat de alegerea noastră. Chiar şi când optăm pentru un loc de muncă, credem, poate, că vom ieşi la pensie tot de acolo.

Dar vremurile s-au schimbat. Nu mai e ca în comunism, când ieşeam la pensie de la locul de muncă primit în urma repartiţiei de după absolvirea facultăţii. Economia de piaţă cere mai multă mobilitate, mai multă adaptabilitate. În ţările occidentale, reconversia profesională este un lucru obişnuit.
La noi, de multe ori, oamenii trecuţi de prima tinereţe devin reticenţi în a-şi schimba meseria, sau chiar locul de muncă. “Nu pot”, “e greu”, “nu voi face faţă” – sunt cuvinte pe care angajatorii le aud adesea de la cei care se prezintă la interviuri cu aşteptări prea mari. Grea e orice meserie, nicăieri banii nu curg de la robinet. Pe de altă parte, e firesc ca orice schimbare să producă stres şi să ceară efort. Dar, până la urmă, asta e viaţa – o continuă suită de schimbări. 

Ce e de preferat: să fii şomer, cu o idemnizaţie de câteva sute de lei, care oricum nu îţi ajung pentru a trăi şi care se oferă de către stat pe o perioadă limitată? Sau să începi să munceşti, cu curaj, cu atenţie, cu conştientizarea faptului că vei face greşeli, că vei avea multe de învăţat, dar că, în final, vei deprinde noi abilităţi? 

Învăţarea nu se face până la 18 ani, când absolvim liceul. Nici până la 22, când absolvim facultatea şi masterul. Învăţarea trebuie să aibă loc pe tot parcursul vieţii, pentru că creierul nostru are această capacitate. În plus, scăpăm astfel de rutină, de plictiseală, de plafonare, de toate aceste lucruri care fac rău calităţii muncii noastre, creativităţii noastre şi propriei stări de bine. 

Până la urmă, principalul hop peste care trebuie să trecem este să ne învingem temerile şi obişnuinţele. Să devenim deschişi la nou, la ceea ce ne oferă viaţa. Mai ales într-un secol în care tehnologiile se schimbă cu repeziciune, în care dispar şi apar noi meserii, în care oameni şi roboţi lucrează laolaltă, nu e loc de plafonare. Mintea noastră trebuie să fie într-o permaentă alertă, şi gata să absoarbă, ca un burete, informaţii şi deprinderi noi. 

“Nu pot”, “e greu”, “nu voi face faţă” – sunt cuvinte care trebuie scoase din vocabularul candidaţilor pentru un nou loc de muncă. Ele trebuie înlocuite cu expresii precum “sunt dispus să învăţ” şi “vreau să mă adaptez cât mai repede”. Abia atunci va fi bine atât pentru noul angajat, cât şi pentru angajator.

Joburi pentru fiecare. Trei cazuri reale

Ieri am fost la piaţă. O bătrânică sfioasă vindea ardei graşi. Erau mici, aşa cum aveam noi nevoie pentru a-i umple cu orez şi carne. Bătrânica ne-a dezvăluit un secret: cu o zi în urmă cumpăraseră de la ea nişte tineri. Doriseră ardei graşi roşii, pentru umplut. Bătrânica se mira foarte tare că se pot face ardei umpluţi, folosind ardei roşii. I-am spus că şi noi procedăm la fel, pentru că ardeii roşii sunt mai dulci decât cei galbeni. Ea nu ştia asta, deşi toată viaţa se ocupase de legumicultură. Ne-am înduioşat.
În centrul oraşului, lângă nişte magazine, întâlnesc adesea o altă bătrânică. Are flori de vânzare, nu din acelea cum se găsesc la florării, ci flori din grădina proprie, cu care obişnuia şi bunica să îşi înfrumuseţeze casa. Stă pe nişte trepte şi face buchete. Le vinde pe bani mărunţi. Iarna, are coşuri cu buchete de imortele, crenguţe de brad şi scai, plante care rezistă la frig. Nu-i e uşor, trebuie să stea tot timpul cu ochii în patru, pentru că poliţia o alungă adesea. Ştiu oameni care cumpără constant de la ea, nu pentru că le-ar trebui neapărat flori, ci mai mult din milă.

Tot undeva aproape de centru, un tânăr vinde ziare. Nu la tarabă, ci în mijlocul carosabilului, printre maşini. S-a născut cu un uşor handicap mintal, însă se descurcă. La sfârşitul zilei de muncă, merge acasă, şi mama lui îi numără banii. Apoi îi duce la ziar. Tânărul munceşte cinstit, este apreciat pentru eforturile lui şi, chiar dacă uneori mai face greşeli, este iertat şi încurajat.

Aceşti oameni muncesc. În condiţii foarte grele, cu o stare a sănătăţii deloc încurajatoare, aceşti oameni muncesc. Ei nu aşteaptă ajutoare sociale, nu aşteaptă ulei şi făină de la partid, nu fură, nu înşală.

Mi-ar plăcea ca în România să fie mai mulţi oameni ca ei. Mai mulţi oameni care să nu renunţe atunci când dau de greu. Care să nu refuze un job doar pentru că el presupune efort, atunci când banii de şomaj vin oricum. Mi-ar plăcea ca cele două bătrâne şi tânărul cu handicap să fie mai vizibili. Să fie văzuţi de politicieni. Să fie ajutaţi, ei şi alţii ca ei.

Sunt sigură că printre cei care primesc ajutoare sociale sunt mulţi oameni care nu pot munci. Care suferă de diverse boli, de depresie, de alcoolism. Şi care trebuie ajutaţi, mai bine decât reuşeşte statul român să o facă la ora actuală.

Dar, gândindu-ne la cele trei cazuri, noi, cei care putem munci, nu mai avem nicio scuză.

luni, 10 septembrie 2018

Cu job sau fără job în timpul studenţiei?

M-am întrebat adesea oare cum e mai bine pentru un tânăr student: să îşi ia un job în timpul facultăţii, sau nu? Ambele variante au avantaje şi dezavantaje.

Pe timpul facultăţii, cei mai mulţi studenţi din România sunt susţinuţi financiar de părinţi. În cazul unei familii cu venituri medii sau modeste, ajutorul financiar lunar primit de tânăr va fi unul care nu îi va ajunge pentru toate cheltuielile necesare. Mai ales că acestea nu se reduc la plata chiriei, a hranei şi a taxelor pentru facultate. Tinerii au nevoie de distracţie, iar asta presupune de multe ori un buget cât de cât. Aşadar, ei trebuie să aleagă: fie reduc distracţiile, fie îşi iau un job, pentru a-şi completa veniturile.

Când eram studentă, am vrut şi eu să-mi iau un job. Aş fi acceptat orice slujbă, de fapt m-am gândit să caut un post de femeie de serviciu. Nu m-ar fi deranjat, pentru că eu cred că orice muncă onestă este lăudabilă. E adevărat, însă, că în România persistă anumite prejudecăţi, iar muncile „de jos” şi cei care le prestează sunt priviţi cu dispreţ. Poate tocmai de aceea, părinţii mei nici nu au vrut să audă despre o astfel de variantă. Aşa că am renunţat la idee. În anul al treilea mi-am găsit un job în domeniul meu, ca ziaristă. Numai că programul de la serviciu m-a ţinut departe de multe cursuri şi seminarii. E adevărat că practica mi-a prins bine şi că am învăţat multe, dar pe de altă parte am pierdut din ceea ce aş fi deprins la facultate. Pentru mine, care niciodată nu mi-am dorit să rămân în sistemul de învăţământ, ci mi-am dorit să lucrez în presă, opţiunea a fost cea bună. Din lupta dintre teorie şi practică, a câştigat practica.

Dar chiar dacă jobul ales de către student nu este în domeniul lui de studiu, acesta îi poate completa experienţa de viaţă. Îl poate face să se descurce mai bine pe propriile picioare, să capete încredere în sine, să se cunoască mai bine, cu propriile calităţi şi defecte, să îşi dea seama mai repede ce doreşte cu adevărat să facă în viaţă şi ce nu. Totul are un preţ, însă, şi preţul este timpul. Timpul este limitat şi cel alocat studiului va fi, astfel, mai scurt decât până la momentul angajării. Cel mai probabil, şi timpul alocat distracţiilor se va reduce.

Aşa că nu există o soluţie universal valabilă. Fiecare trebuie să cântărească pentru sine argumentele pro şi contra unui job în timpul facultăţii. Desigur, axistă cazuri în care studentul nu are altă opţiune decât să se angajeze, atunci când sprijinul financiar de acasă este foarte redus sau egal cu zero.

sâmbătă, 8 septembrie 2018

Era roboţilor: Şapte joburi ciudate pe care oamenii le vor avea în viitor

În timp ce unele locuri de muncă sunt preluate de maşini şi inteligenţă artificială, altele sunt generate chiar de acestea. Grupul de consultanţă în business Cognizant prezice că în următorii 10-15 ani, 12% dintre joburile din Statele Unite, vor fi preluate de roboţi şi de sisteme automatizate, informează Business Insider.

Continuarea articolului, aici: http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/era-robotilor-sapte-joburi-ciudate-pe-care-oamenii-le-vor-avea-in-viitor-16833409

1. Investigator de date – Aceşti analişti profesionişti de date vor analiza informaţii adunat prin device-urile cuprinse în Internet of Things, pentru a genera către business-uri şi organizaţii, noi perspective cu privire la clienţi, după analizarea datelor. Această profesie nu este neapărat una nouă, încât companiile deja investesc timp şi bani în analizarea datelor pentru a oferi clienţilor cel mai personalizat produs. Dar investigatorii de date ai viitorului vor duce această analiză la alt nivel, sortând datele adunate de robotul „Alexa” de la Amazon, spre exemplu, pentru a găsi modalităţi mai bune de a servi clienţii.

2. Walker/Talker – Acest job este potrivit pentru un viitor în care, mulţumită biotehnologiei, oamenii vor trăi mai mult ca niciodată şi în care va exista un segment demografic foarte mare de populaţie îmbătrânită. Toţi aceşti oameni în vârstă vor avea nevoie de cineva cu care să vorbească, iar acest job va fi exact cum sună, angajaţi care se vor plimba în compania oamenilor bătrâni care au nevoie de companie şi îi vor asculta vorbind despre nepoţi şi zilele bune de demult.

3. Analist cyber-city – Pentru a întreţine toate cyber-city-urile care vor exista, informaţia digitală va trebui să „zboare” în mod eficient în jurul oraşelor. În oraşele viitorului, datele colectate de la milioane de senzori vor menţine în funcţiunile serviciile de tip smart-city. Oraşul, de asemenea, este „viu” şi colectează date biologice, date personale şi date legate de bunuri. Dacă un senzor din oraş care urmăreşte bioritmul maselor se defectează, un analist de cyber-city trebuie să fie acolo pentru a-l repara.

4. Constructor de realitate augumentată – Aceştia vor fi „pionieri”, exact precum Shakespeare în timpul său. Un astfel de constructor se va ocupa de modul cum generaţiile vor experimenta entertainementul în viitor. Artistul va fi responsabil pentru scrierea, creearea design-ului şi construcţia momentelor din realiatea augumentată pe care vor dori clienţii să le experimenteze.

5. Manager de dezvoltare pentru un business de inteligenţă artificială – Acest job este „singurul lucru pe care inteligenţa artificială nu îl va putea face în viitorul apropiat”, şi-anume să se vândă pe ea însăşi, scrie Cognizant. Această persoană va fi practic agentul de vânzări al unui business care se  ocupă cu producţie, dezvoltare şi vânzare tehnologie de inteligenţă artificială.

6. Consilier de angajament în fitness – Din păcate, deja obezitatea este o problemă mare la nivel global. Fitbits şi alte device-uri care urmăresc activitatea ajută într-o anumită măsură, dar nu sunt atât de apropiate de client. Clienţii fitness-ului din viitor vor fi de acord să poarte device-uri care urmăresc activitatea, iar consilierii de angajament în fitness vor ţine oamenii motivaţi şi la curent cu starea lor de sănătate.

7. Tehnician de sănătate asistat de inteligenţă artificială – Această profesie va exista într-o lume în care, mulţumită inteligenţei artificiale, serviciile medicale sunt „valabile la scară largă şi disponibile tuturor la cerere”. Pacienţii nu vor merge la doctor. Aceşti tehnicieni se vor prezenta la domiciliu şi vor utiliza un software care rulează cu ajutorul inteligenţei artificiale pentru a da un diagnostic cât mai corect. Operaţiile vor face parte din fişa postului, fără a fi necesară o diplomă.

joi, 6 septembrie 2018

Se caută angajaţi

În urmă cu câteva zile am dat peste o ştire îngrijorătoare, care arăta faptul că în România există un deficit de 1 milion de angajaţi (ştirea, aici: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/situatie-fara-precedent-deficit-de-1-milion-de-angajati-in-romania-983918 ). Este un semnal care ne pune pe gânduri, însă care nu ne surprinde, pentru că existau şi înainte informaţii despre scăderea numărului de angajaţi în ţara noastră.

Cauzele sunt reprezentate de migraţia forţei de muncă şi de declinul demografic. Exodul românilor către alte ţări, unde condiţiile de muncă sunt mai bune şi răsplata financiară de asemenea, este unul masiv. Suntem a doua ţară din lume în ceea ce priveşte numărul emigranţilor, după Siria (ţară aflată într-un război dur şi lung). Numărul românilor plecaţi este greu de estimat, dar cu siguranţă, dacă, teoretic, aceşti oameni s-ar întoarce în ţară, situaţia locurilor de muncă rămase neocupate s-ar rezolva sau măcar s-ar ameliora semnificativ.

Deocamdată, însă, nu se pune problema de aşa ceva. Cei mai mulţi români emigraţi nu se gândesc să se întoarcă în ţară, pentru că aici situaţia politică şi economică involuează, nu evoluează. Între timp, autorităţile române se laudă cu nivelul scăzut al şomajului. Acesta, însă, nu este un semn de sănătate a pieţei forţei de muncă şi a economiei, ci un semn că şomerii noştri au trecut graniţa, înspre zări mai bune.

Agenţii economici se află în dificultate. Ei se văd în situaţia de a nu avea pe cine să angajeze şi, astfel, la un moment dat, activitatea lor să fie blocată. De asemenea, apare problema calităţii angajaţilor: dacă nu ai de unde alege, cum să găseşti un candidat potrivit, suficient de pregătit pentru postul pe care îl oferi? Deunăzi am citit pe Facebook un anunţ: “Purtaţi-vă frumos cu angajaţii noştri! Sunt mai greu de găsit decât clienţii.” Desigur, era o glumă, dar una care făcea referire la o situaţie cât se poate de reală.

Se constată, de asemenea, că, în grupa de vârstă 15-34 de ani, există peste 2 milioane de tineri angajaţi şi cam tot atâţia tineri inactivi. Numărul tinerilor inactivi este foarte mare şi se pune problema de ce aceştia întârzie să se integreze pe piaţa forţei de muncă. Poate că studiile pe care le-au urmat nu se potrivesc cu cererea de pe piaţa muncii. Sau poate că nu doresc să lucreze pentru salariul minim pe economie. Sau poate că nu doresc să lucreze ore suplimentare. Oricum, se ştie că tinerii sunt mult mai pretenţioşi în privinţa job-ului decât oamenii din generaţiile mai în vârstă, chiar dacă ei nu au întotdeauna o bază pentru pretenţiile lor. Cu alte cuvinte, chiar dacă pregătirea lor nu este pe măsura pretenţiilor pe care le au.

Oricum, dacă această situaţie se prelungeşte, sau dacă ea se agravează, singura soluţie a angajatorilor români va fi să aducă forţă de muncă din străinătate. Iar acest lucru, care, de altfel, se întâmplă şi la case mai mari, ar putea să schimbe structura etnică şi relaţiile din societate, ba chiar şi să radicalizeze discursul anumitor oameni politici.

duminică, 26 august 2018

Provocările de la serviciu

Dacă la job îţi merge bine, fericirea e mult mai aproape. Dacă ai o slujbă care te mulţumeşte, şansele ca tu să fii încântat de viaţa ta sunt mut mai mari. E şi firesc, având în vedere că petrecem la serviciu cel puţin 8 ore pe zi. Adică o treime din zi, celelalte două treimi fiind destinate odihnei, dar şi familiei, îndatoririlor casnice şi hobby-urilor.

Este foarte important, aşadar, să fim mulţumiţi de jobul nostru. Asta înseamnă, desigur, un salariu care să ne satisfacă, dar nu numai atât. E important să ne înţelegem bine cu colegii, să avem un şef care să ştie să ne motiveze, să ne simţim apreciaţi şi, nu în ultimul rând, să simţim că putem evolua. Asta înseamnă să putem avansa în scara ierarhică, după meritele noastre, dar şi să simţim că învăţăm zilnic ceva nou. Un loc de muncă în care totul e rutină, în care zi de zi facem acelaşi lucru şi nu reuşim să ne perfecţionăm într-un domeniu, va aduce cu sine o senzaţie de plictiseală, de dezgust şi lehamite. Este important să ne confruntăm cu mici provocări în fiecare zi, să fim puşi la încercare, să ne dovedim nouă şi celorlalţi că suntem în stare de mai mult. Astfel că un şef, un director sau un patron care ştie să îşi evaluaze oamenii şi să le ofere tuturor sarcini doar puţin mai grele decât s-ar aştepta, este absolut necesar.

În caz contrar, există riscul de a ne plafona. Dacă facem zilnic doar ceea ce ştim deja şi nu învăţăm nimic nou, vom avea o senzaţie de zădărnicie. Şi, în final, vom ajunge la depresie, la lipsa oricărui interes faţă de job sau, în cazul oamenilor activi, ne vom căuta o slujbă nouă.

Aşa că micile provocări oferite angajaţilor sunt benefice şi pentru conducerea firmei sau a instituţiei. Astfel, ea le oferă oamenilor şansa de a se autodepăşi, le dă motive să fie ambiţioşi şi curajoşi. Instituţia sau firma va progresa doar prin efortul comun al întregului colectiv. O firmă ai cărei angajaţi sunt sictiriţi de viaţă nu are cum să meargă bine. Ei trebuie să îşi îndeplinească sarcinile cu plăcere, să vină la serviciu cu bucurie, să contribuie la o atmosferă bună în cadrul colectivului. O astfel de atitudine se obţine doar motivând angajaţii, lăudându-le performanţele şi criticându-i pentru micile scăderi, încurajându-i să facă mai mult, să se documenteze, să experimenteze, să inoveze. La urma urmei, orice şef bun are nevoie de puţin talent pedagogic şi, în general, de cunoştinţe de psihologie.

joi, 9 august 2018

Dezvoltare Profesionala pentru angajati mai bine pregatiti - Investitie ATP Exodus in Baia Mare

Inca din anul 2016, cand a fost invitat ca speaker la conferinta Antreprenori Proactivi, Mircea Cirt, CEO ATP Exodus a fost provocat de participantii la eveniment cu privire urmatoarele afaceri pe care le urmareste si domeniile in care ar investi banii in perioada urmatoare.

Raspunsul lui a fost oarecum neinteles de cei prezenti, care desi se plangeau de lipsa fortei de munca si slaba pregatire a acesteia nu vedea oportunitatea investitiei in educatie pentru dezvoltarea si calificarea profesionala.

Ne aflam in anul 2018 si Mircea Cirt construieste de zor un centru de Dezvoltare Profesionala.
Santierul se afla in lucru iar beneficiarul este firma ATP Exodus srl, autorizatia de constructie fiindu-i eliberata de primaria municipiului Baia Mare cu termenul de executie al lucrarilor de 36 luni, data finalizarii fiind decembrie 2019. 

Inca nu stim daca aici vor fi pregatiti doar angajatii ATP sau daca serviciile oferite vor fi contracost adresate tuturor firmelor din oras care vor sa-si instruiasca personalul dar faptul ca lucrurile incep sa se miste este un semn pozitiv.
Invatamantul profesional in sistem dual este o oportunitate insuficient exploatata de antreprenorii maramureseni si nu ar fi exclus ca rolul acestui edificiu sa fie intr-un parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean pentru a acredita specializari si a organiza clase intregi de elevi in scoala profesionala duala. 

Oportunitatile sunt multiple.

Speram ca dezvoltarea profesionala nu se va face precum in proiectele POSDRU de dezvoltare a resurselor umane in anii trecuti sau POCU, Programul European Operational Capital Uman in prezent... dar si aceste programe au nevoie de beneficiari seriosi si dedicati in misiunea lor de a dezvolta profesional forta de munca din Baia Mare si Maramures.

Asteptam sa vedem cum evolueaza lucrurile la Centrul de Dezvoltare Profesionala ATP Exodus din Baia Mare.



luni, 6 august 2018

Siguranţa zilei de mâine depinde de economiile de azi

Doar o treime dintre români obişnuiesc să economisească bani, arată un studiu relativ recent efectuat de ING International (sursa, aici:  https://www.digi24.ro/stiri/economie/de-ce-nu-economisesc-romanii-bani-879763). Un asemenea procent ne situează la coada Europei şi demonstrează două lucruri: lipsa unei culturi financiare, pe de o parte, şi existenţa unor venituri prea mici, pe de alta.

De curând, un tânăr de 19 ani mi-a mărturisit că vrea să plece în Occident, să lucreze pe şantier, împreună cu tatăl lui. Ştie că îi va fi greu, dar speră că, la finalul contractului de trei ani, va reuşi să îşi cumpere un apartament. Asta înseamnă că, dacă totul va merge bine, la 22 de ani el va fi proprietarul – fără datorii – al unui apartament în Baia Mare. Alţi tineri, mult mai şcoliţi decât el, se gândesc la un asemenea pas doar pe la 30 de ani, iau un credit pe care îl achită tot în vreo 30 de ani, şi ajung să aibă apartamentul şi să scape de datorii pe la 60. Interesant, nu?

Nivelul de trai al unei populaţii se măsoară şi în funcţie de economiile pe care aceasta reuşeşte să le facă. Specialiştii recomandă să punem de o parte, lunar, măcar 10 % din ceea ce câştigăm. Aceşti bani nu ar trebui, desigur, să fie puşi la ciorap, ci depuşi într-un cont de economii sau investiţi.

În România, o mare parte a populaţiei consideră că aşa ceva este imposibil. Veniturile mici fac ca banii să ajungă cu greu de la un salariu la altul. Cei mai mulţi bani sunt cheltuiţi pentru mâncare, iar cei în vârstă îi folosesc pentru medicamente. Chiar dacă ştiu că ar trebui să economisească pentru situaţii neprevăzute, mulţi români nu reuşesc să facă acest lucru. Iar asta îi face vulnerabili.

“Banii albi pentru zile negre”, cum le spuneau bunicii noştri, sunt o necesitate. Nu ştii niciodată când apare o problemă de sănătate în familie, spre exemplu. Sau când ţi se strică telefonul mobil ori maşina de spălat. Sau când furtuna îţi deteriorează acoperişul. Într-o lume ideală, banii câştigaţi lunar ar trebui să ne ajungă şi pentru mici economii, nu doar pentru supravieţuire.

Un mod de a economisi este şi pensia privată facultativă, doar că scandalurile din ultimele luni din jurul pensiilor au scăzut încrederea populaţiei în sistem.

Un lucru e sigur: fără economii, siguranţa zilei de mâine este o expresie goală de conţinut.

marți, 17 iulie 2018

La ce bun atâta efort, dacă sunt talentat?

Un obicei cam enervant al adulţilor este să îi întrebe mereu pe copii „Ce vrei să te faci când o să fii mare?”. Și copilul, sâcâit așa mereu, se va tot gândi la viitorul lui, în loc să își vadă mai departe de joacă. În adolescență, frecvența acestor întrebări crește și mai mult, pe măsură ce tânărul este silit de sistemul educațional să aleagă între un drum sau altul.

Când eram foarte tânără, am constatat că îmi plăcea să fac doar două lucruri pe lumea asta: să citesc și să ascult muzică. M-am întebat dacă ar fi cineva dispus ca, atunci când o să cresc mare, să îmi ofere bani pentru a citi și a asculta muzică. Atunci nu am găsit răspunsul potrivit, și până la urmă am luat-o pe calea scrisului, o altă pasiune a mea. Sigur că aș fi putut să devin critic literar sau critic muzical, doar că atunci nu mi-a spus nimeni despre aceste posibilități. Și sigur că ambele meserii implică o muncă enormă, un bagaj de cunoștințe solid și eforturi zilnice de a te menține în pas cu mersul literaturii sau al muzicii contemporane. Alegând scrisul, nu mi-a fost mai ușor: deși pare că oricine poate să scrie, în fapt un scris de calitate, fie el în domeniul literaturii, fie în cel al jurnalismului, implică o mulțime de cunoștințe.

Cunosc tineri cu un real talent într-o direcție sau în alta, dar care nu sunt dispuși să muncească pentru a-și cultiva acel talent. Ei cred că simplul dar primit de la natură, de la mama și tata sau de la Dumnezeu, le va fi suficient pentru a reuși în viață. Nimic mai fals. Cunosc oameni maturi, foarte inteligenți și foarte talentați, dar care prin modul lor de viață și-au bătut joc de aceste daruri, ajungând niște ratați. Talentul trebuie dublat de muncă, trebuie cultivat cu pasiune, chiar dacă acest lucru presupune efort. În viață nu vei ajunge nicăieri fără efort și fără muncă.

Desigur, vor fi suișuri și coborâșuri, vei trece prin diferite stări, de la mulțumire la disperare, de la încredere în forțele proprii la dezamăgire și așa mai departe. Dar în cele mai negre momente, dacă te vei uita în urmă, vei vedea că ai evoluat, puțin câte puțin, și că ai ajuns departe, poate mai departe decât speraseși. Și atunci vei realiza că toate eforturile, toate renunțările, toate frustrările acumulate au meritat.

sâmbătă, 14 iulie 2018

Câte ceva despre jobul ideal

Cum ar arăta jobul ideal pentru majoritatea oamenilor? Probabil, unul la care să prestezi o activitate care îţi face plăcere, să munceşti cât mai puţine ore pe zi, să ai colegi cu care să te înelegi bine şi şefi care să te trateze ca pe un prieten şi, desigur, să primeşti un salariu consistent (şi, dacă se poate, şi alte beneficii). Desigur, fiind o proiecţie ideală, acest job nu există. Şi nici nu poate să existe. Dacă toţi am începe de mâine să lucrăm doar două ore pe zi, cât să nu obosim, economia ar claca în foarte scurt timp, prin urmare nu ne-am mai putea primi salariile şi beneficiile obişnuite.

Totuşi, puţină visare e benefică. Anul trecut, timp de câteva luni, am fost şomeră. Dincolo de sentimentul de vinovăţie care m-a podidit, explicabil prin aceea că, adultă şi sănătoasă fiind, nu eram în stare să îmi câştig singură existenţa, perioada nu a fost rea deloc. Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost că nu am avut timp să mă plictisesc. Dacă înainte, în vremea când aveam un job, mă plângeam mereu că nu îmi ajunge timpul, problema aceasta a rămas şi după ce mi-am pierdut jobul. Voiam să fac multe lucruri pentru propria dezvoltare personală şi mereu constatam că ziua era prea scurtă. Nu puteam citi, scrie şi învăţa atât cât mi-aş fi dorit.

M-am întrebat cum ar fi dacă întreaga societate ar fi formată din oameni care au un job ideal. Un job aşa cum l-am descris deja. Sunt curioasă câţi oameni şi-ar folosi timpul liber pentru propria dezvoltare. Câţi ar călători, câţi ar citi, câţi ar asculta muzică bună, câţi ar viziona filme de calitate, câţi ar învăţa o limbă străină, câţi şi-ar dedica timpul unor activităţi creative sau sportive. Şi câţi dintre ei ar prefera, din lene, din delăsare sau din lipsă de imaginaţie, să folosească acest timp preţios pentru activităţi care nu aduc niciun beneficiu propriei persoane, sau care sunt de-a dreptul distructive.

Şi, dacă tot am păşit în sfera imaginaţiei, să vă mai spun ceva. Cât timp am fost şomeră, mi-am dat seama că pentru mine nu există jobul ideal. Pentru că el ar presupune să îmi furnizeze un salariu şi, totodată, să dilate timpul pentru mine. Să facă ziua mai lungă, pentru ca să apuc să mă ocup de toate hobby-urile mele.
Sau, poate, totul nu e decât o problemă de organizare. Poate că eu nu ştiu să îmi împart timpul liber în mod eficient.

Oricum, cert e că puţini oameni au privilegiul să fie plătiţi făcând exclusiv ceea ce le place. Ei sunt excepţiile pe care le privim cu invidie.

Noi, ceilalţi, trebuie să învăţăm să ne gestionăm cât mai bine timpul liber, pentru a nu fi nevoiţi să renunţăm la hobby-urile noastre. Pentru că ele ne fac fericiţi, ne relaxează şi adevărul este că un om fericit şi odihnit este mai eficient la locul de muncă.

vineri, 13 iulie 2018

Şomerii României muncesc peste hotare

Din punct de vedere statistic, România stă bine în privinţa ratei şomajului. Aceasta stagnează de ceva vreme undeva în jurul valorii de 4,6%.

În acelaşi timp, dacă săpăm mai adânc, găsim ştiri îngrijorătoare. Aflăm, astfel, că unul din cinci români cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani este plecat din ţară de mai mult de un an. Este vorba despre populaţia cea mai activă, nemulţumită de condiţiile de muncă şi salarizare (dar nu numai) din ţară, care a ales migraţia drept soluţie. Aceşti oameni caută în străinătate joburi mai bine plătite, o atmosferă politică mai respirabilă, condiţii mai bune în spitale, drumuri mai bune şi aşa mai departe. Poate că, la un moment dat, se vor întoarce. Dar poate că îşi vor găsi rostul acolo, departe, poate că îşi vor întemeia familii şi nu vor mai veni. Mai ales pentru cei care au copii, adaptarea lor în străinătate este solicitantă, astfel că mulţi nu ar risca să se întoarcă de unde au plecat, pentru că asta ar însemna o a doua ruptură pentru copiii lor.

Statisticile arată că, la nivel naţional, cei plecaţi reprezintă 12% din populaţie. În cifre, cei plecaţi de peste un an sunt în număr de peste 2,5 milioane.

În acest moment, criza de personal în ţară este acută. Agenţii economici se plâng cănu au oameni. Se închid afaceri. Şi totuşi, dacă, prin absurd, aceşti 2,5 milioane de oameni s-ar întoarce mâine, ei ar deveni, în mare parte, şomerii României. Iar rata şomajului nu ar mai stagna la 4,6%, ci ar sări mult mai sus.

Şomerii României muncesc pe rupte în străinătate. Ei au ales calea cea grea, cea dureroasă. Nevoia i-a învăţat ce să facă. Şi, mai ales după 2007, după aderarea României la Uniunea Europeană, românii au plecat în valuri.

Nu cred că se vor întoarce prea mulţi dintre ei. Urmărind parcursul recent al României, nu-mi vine să cred că aceşti români, care s-au învăţat cu democraţiile occidentale, vor opta să trăiască aici. Ar fi nevoie de măsuri concrete pentru atragerea lor. Dar nu ar fi suficiente măsurile economice. Cel mai bun argument pentru aceşti oameni ar fi creşterea ţării pe toate planurile. Creşterea economiei, dar şi creşterea respectului pentru statul de drept, condiţii mai bune î spitale, o mai mare grijă pentru educaţia copiilor noştri, autostrăzi.

Eu, dacă aş fi în locul acestor români, ştiu sigur că nu m-aş mai întoarce. M-aş gândi că am de trăit o singură viaţă şi că nu merită să mi-o sacrific dintr-o nostalgie prostească.

joi, 12 iulie 2018

Cele mai căutate joburi din România. 12.000 de CV-uri pentru un post la Zara

Concurența cea mai mare pentru un job a fost în ultimele 3 luni însă pentru posturile scoase la bătaie de companii precum Zara, UniCredit Bank sau Synevo.

Continuarea articolului, aici: https://www.realitatea.net/cele-mai-cautate-joburi-din-romania-12-000-de-cv-uri-pentru-un-post-la-zara_2120607.html

Cei mai mulţi candidați au ţintit agenţiile de recrutare de personal, dar şi sectorul financiar bancar, retail sau comunicaţii. Astfel, Adecco a primit 27.086 de CV-uri, urmată de BRD Groupe Societe Generale cu 21.538 de CV-uri, Profi cu 21.392 de aplicări, RCS&RDS cu 16.140 de CV-uri și eMag, cu 14.858 de aplicări.

Cei mai mulți români și-au trimis CV-urile pentru poziții de vânzări, unde au fost disponibile și cele mai multe joburi - peste 378.000 de CV-uri depuse la cele 4.900 de anunțuri publicate de companii.

La polul opus, angajatorii din domeniul IT Software au avut cea mai mai restrânsă plajă de candidați în raport cu numărul anunțurilor - 48.400 de candidați care au aplicat la aproximativ 1.700 de anunțuri, pe fondul discrepanței dintre cerere și ofertă în domeniu, dar și a strategiilor complexe de motivare și retenție practicate de angajatori, fapt care restrânge și mai mult oferta de specialiști din piață.

miercuri, 11 iulie 2018

Top 7 cele mai ciudate şi inutile joburi din întreaga lume


Top 7 cele mai ciudate si inutile joburi din intreaga lume
Mentiuni notabile: vanator de big foot, expert in dressing pentru salate, pliator de hartie, exorcist pentru adolescenti, consultat in comportamentul pisicilor si istoric in pornografie.  Un scurt video ar putea fi mai cuprinzator:

luni, 9 iulie 2018

Cele mai bine platite joburi din Romania

Nu te-ai decis asupra unei cariere sau te gandesti la posibilitatea schimbarii locului de munca?
Atunci poti lua in calcul faptul ca cele mai bine platite joburi din Romania se regasesc in domeniile inginerie si productie, servicii bancare si financiare, contabilitate si asigurari, salariile putand depasi 100.000 de euro pe an, conform unui studiu realizat de compania de recrutare Grafton Recruitment.

Continuarea articolului, aici: https://www.hipo.ro/locuri-de-munca/vizualizareArticol/1387/Cele-mai-bine-platite-joburi-din-Romania

SERVICII BANCARE SI FINANCIARE
Domeniul bancar a suferit un proces amplu de restructurare si de reducere a costurilor, cel mai bine platit Settlements Manager din Romania avand un salariu de 5.582 euro pe luna, comparativ cu Ungaria (5.000 euro) si Slovacia (3.000 euro).

Salariile mari sunt insa pe pozitii de top si midle management, acestia ajungand, in medie, la un salariu de 4.000 euro.

In ianuarie 2014, angajatii din banci au incasat un salariu mediu de 862 de euro, in crestere cu 2,5% fata de aceeasi luna a anului 2013.

INGINERIE SI PRODUCTIE
Productia de automobile, puternic dezvoltata in tarile din Europa Centrala si de Est a influentat semnificativ domeniul ingineriei si al productiei. Astfel, un inginer in automatizari poate castiga in Romania un salariu de pana la 2.500 euro pe luna, in timp ce in Turcia salariul mediu este de 2.167 euro, iar in Cehia de 2.000 euro.

CONTABILITATE SI ASIGURARI
Spre deosebire de domeniul bancar, cel contabil si al asigurarilor a inregistrat o stabilitate in ultimul an de zile, fara insa a se inregistra o crestere a nivelului de salarizare. Un director financiar castiga in Romania un salariu de 9.000 euro lunar, pe primul loc fiind Polonia, unde pentru o pozite similara salariul este de 12.163 euro pe luna.


IT
Domeniul IT a inregistrat, conform studiului, o crestere de 5-10% a salariilor in toate tarile analizate, in Romania fiind o creste de 8%. Un director IT poate castiga pana la 4.417 euro pe luna, cel mai mare salariu inregistrandu-se in Turcia – 5.876 euro.

Salariul mediu al unui Project Manager se situeaza undeva intre 1.700-2.000 euro, in timp ce un IT Manager castiga intre 2.100-2.700 euro pe luna.

MARKETING SI VANZARI
Marketingul a fost afectat de criza economica, insa acesta continua sa ramana unul dintre sectoarele in care se  inregistreaza cele mai mari salarii. Astfel, un director de vanzari si marketing castiga in Turcia un salariu de 9.500 euro pe luna, in timp ce in Romania acesta poate sa ajunga si la 4.550 euro.

FMCG este una dintre principalele industrii care ofera joburi pe partea de marketing si vanzari. In 2013 salariile nete lunare cu care ManpowerGroup Romania a recrutat candidati in FMCG au fost:

Vanzari:

Junior Sales Representative: 150 - 400 euro;
Sales Representative: 200 - 400 euro;
Senior Sales Representative: 250 - 500 euro;
Regional Sales Manage/ Aria Sales Manager: 400 - 1000 euro;
Sales Manager : 500 - 1000 euro;
Sales Director:  950 - 1300 euro.
Marketing:

Junior Brand Manager: 350 - 750 euro;
Brand Manager: 450 - 1000 euro;
Senior Brand Manager: 800 -1100 euro;
Group Brand Manager: 800 - 1100 euro;
Marketing Manager: 900 - 1200 euro;
Marketing Director: 800 - 1200 euro.

Iata care sunt, conform unui studiu realizat de Business Insider, cele mai bine patite joburi ale viitorului:

Hacker etic
Jobul este adresat persoanelor cu o foarte buna pregatire in domeniul ciberneticii. Multe companii au inceput sa angajeze experti care sa atace platformele si sistemele sale cu scopul de a identifica eventualele probleme existente la masurile de securitate. In momentul actual, pentru o astfel de pozitie se ofera un salariu mediu de 67.500 de euro.

Statistician
Pasionat de matematica si statistica? Atunci iata o oportunitate de cariera pe care o poti lua in calcul. Cu un salariu mediu de 64.169 de euro, un statistician se ocupa de analiza consecintelor financiare ale riscurilor pentru companiile de asigurari, banci, firme de consultanta si guvern.

Chimist alimentar
Facultatea de Chimie, desi se afla in prezent pe lista facultatilor cu o rata scazuta de angajabilitate in randul absolventilor, ofera posibilitatea unei cariere avantajoasa din punct de vedere financiar. Chimistii alimentari au rolul de a identifica modalitati de combinare si schimbare a gusturilor, iar dezvoltarea fenomenului imprimatelor 3D va conduce si la o ofera mai mare pe piata de munca pentru astfel de pozitii.

Epidemiolog
Jobul consta in descoperirea cauzelor pentru diverse afectiuni si boli, in analiza tehnicilor si procedurilor de sterilizare si a cercetarii pentru noi tratamente, epidemiologii lucrand in spitale, sau pentru companiile farmateutice si laboratoare de cercetare.

Front – End Developer
Responsabil pentru tot ceea ce vedem online, un front end developer are nevoie, pe langa cunostintele tehnice si de idei si viziuni despre cea ce va functiona cel mai bine pentru un utilizator online. Pana in 2020 se preconizeaza o crestere cu 22% a ratei de angajabilitate in domeniu, iar salariul mediu este de 59.791 de euro.

Partea financiara a unui job, desi nu este singurul criteriu de selectie, reprezinta un aspect important de luat in calcul.

vineri, 29 iunie 2018

Cele mai bine plătite meserii din lume care nu necesită studii superioare

Chiar daca orice meserie, job, necesita talent si pasiune, exista si un top al celor mai bine platite meserii din lume care nu necesita studii superioare.

Dacă nu ai timp sau bani pentru a urma cursurile unei facultăţi, nu te panica deoarece sunt destule meserii foarte bine plătite care nu necesită studii superioare, relatează TIME.

Continuarea articolului, aici: http://www.mediafax.ro/life-inedit/cele-mai-bine-platite-meserii-din-lume-care-nu-necesita-studii-superioare-16598817

vineri, 6 aprilie 2018

Cum să obţii prima de încadrare

Dacă ţi-ai pierdut locul de muncă şi te-ai înregistrat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, vei primi o indemnizaţie de şomaj, în funcţie de perioada în care ai contribuit la bugetul asigurărilor pentru şomaj. În această perioadă, însă, statul doreşte să se asigure că îţi cauţi un loc de muncă şi că urmezi cursuri de calificare/recalificare. Statul are tot interesul ca această perioadă, în care tu nu produci, ci doar consumi, să fie cât mai scurtă, iar tu să te angajezi din nou cât mai curând posibil. De aceea, el oferă, prin AJOFM, cursuri gratuite de calificare/recalificare şi ţine o evidenţă, actualizată periodic, a locurilor de muncă vacante.

Dacă reuşeşti să îţi găseşti un loc de muncă înainte ca perioada în care beneficiezi de indemnizaţie de şomaj să se fi încheiat, vei primi o primă de încadrare. Aceasta este echivalentă cu 30% din valoarea indemnizaţiei de şomaj şi se acordă pentru restul perioadei în care ai fi avut dreptul să beneficiezi de indemnizaţie de şomaj. Acest drept este prevazut la art.72 din Legea 76/2002 (30%), care stipulează că “(1) Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) cărora li s¬a stabilit dreptul  la indemnizaţia de şomaj potrivit legii şi care se angajează pentru program normal de lucru, conform  prevederilor legale  în  vigoare, şi, ca urmare  a  angajării, le  încetează plata  indemnizaţiei de şomaj beneficiază, din momentul angajării până la sfârşitul perioadei pentru  care  erau  îndreptăţite să  primească indemnizaţia  de şomaj, de  o sumă  lunară, acordată  din  bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj, stabilită şi, după caz, reactualizată conform legii.”

Pentru a beneficia de această primă, este necesar să depuneţi la AJOFM, după ce aţi semnat contractul de muncă, dar nu mai târziu de împlinirea a 60 de zile calendaristice de la data angajării, a câtorva acte: o cerere; o înştiinţare emisă de angajator privind încadrarea în muncă (copie după partea a doua a  dispoziţiei de repartizare); ¬actul în baza căruia a fost încadrată persoana (contract de muncă inregistrat la ITM, dispoziţie  de numire)  ¬ în copie, adeverinţa pentru constituirea drepturilor conform art.72, din care sa rezulte că în ultimii doi ani  acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau  de serviciu cu instituţia respectivă.

După aprobarea dosarului, va trebui ca lunar să depui la AJOFM o adeverinţă pentru confirmare, din care să rezulte că eşti în continuare angajat la instituţia respectivă. Depunerea adeverinţei trebuie să aibă loc până în data de 15 a lunii şi se poate face personal, prin poştă şi chiar prin e-mail.
Toate formularele necesare obţinerii primei de angajare se regăsesc pe site-ul AJOFM (http://www.maramures.anofm.ro/sections/prime.php)

duminică, 4 martie 2018

Locuri de munca disponibile in institutii publice din Maramures

Locuri de muncă în sistemul bugetar din Maramureș . Se caută administrator public, consilieri, șef birou, funcții contractuale. Anunturile oficiale le gasiti pe www.Posturi.Gov.ro


La nivelul județului Maramureș s-au scos la concurs, în ultimele zile,  posturi contractuale în sistemul bugetar,:

Administrator public -Primăria Oraşului Cavnic

Șofer I (2 posturi) -Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare

Consilier superior -Primăria Comuna Săcălăşeni

Funcții contractuale (6 posturi) -Serviciul Public de Gospodărie Urbană Sighetu Marmaţiei

Șef serviciu -Consiliul Judeţean Maramureş

Maistru -Primăria Oraşului Baia Sprie, Judeţul Maramureș

Funcții contractuale (6 posturi) -Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei

Șef birou -Municipiul Sighetu Marmaţiei

Inspector principal -Primăria Municipiului Baia Mare

Cei interesați se pot adresa angajatorilor pentru a primi informații în acest sens.

vineri, 2 martie 2018

Una dintre cele mai ciudate meserii din lume, plătită cu 60.000 de dolari pe an.

Una dintre cele mai ciudate meserii din lume, plătită cu 60.000 de dolari pe an. „Avem puţini candidaţi pentru acest JOB şi iată care este motivul”

În lume există numoroase meserii ciudate sau dezgustătoare. Una dintre acestea însă, duce lipsă de angajaţi în Marea Britanie. Este vorba despre un job ce presupune verificare sexului puilor de la fermele de păsări.

Continuarea articolului, aici: http://www.gandul.info/magazin/una-dintre-cele-mai-ciudate-meserii-din-lume-platita-cu-60-000-de-dolari-pe-an-avem-putini-candidati-pentru-acest-job-si-iata-care-este-motivul-13951593
  
V-aţi întrebat vreodată cum, la crescătoriile de păsări, este verificat sexul puilor? În Marea Britanie există o meserie ce presupune exact acest lucru: identificarea sexelor puilor de găină.

Deşi angajaţii în acest „domeniu” pot câştiga până la 60.000 de dolari pe an, numărul celor dispuşi să lucreze este mic.

Asta pentru că jobul presupune un proces destul de dezgustător, scrie Huffington Post: fiecare pui trebui apăsat în zona târtiţei, astfel încât să elimine excrementele. Apoi, „specialistul” verifică dacă pasărea are o anumită proeminenţă genitală, prezentă doar la masculi.


În prezent, doar 100-150 de persoane practică această meserie în Marea Britanie.

miercuri, 21 februarie 2018

Ziua cea mare

Şi iată că a sosit şi ziua aceea. După atâta aşteptare, aproape că nu mai sperai să se întâmple. Aproape că renunţaseşi. Începuseşi să nu mai crezi încurajările cunoscuţilor, acel veşnic „Lasă, că o să fie bine!”, însoţit de un zâmbet fals, acea privire care încerca în zadar să îşi ascundă severitatea, atunci când recunoşteai că încă nu ţi-ai găsit de lucru. Îţi spuneau: “Va veni şi vremea ta!” şi te băteau uşor pe umăr, dar priveau asfaltul, căci nu aveau curaj să se uite în ochii tăi. Ochii tăi disperaţi după o promisiune. Ochii tăi avizi de certitudini.

Şi iată că azi s-a întîmplat. L-ai văzut, l-ai citit de două ori, de la cap la coadă, să te asiguri că e real. I-ai pipăit hârtia fină, i-ai admirat ştampila. Şi l-ai încununat cu cea mai frumoasă semnătură pe care ai scris-o vreodată. Semnătura de pe contractul tău de muncă.

De azi, eşti altcineva. De azi, eşti om ca toţi oamenii. Ai un loc de muncă, ai un salariu, ai demnitate. Poţi să ridici vocea, te poţi face auzit. Poţi spune, cu curaj, „eu exist”. Poţi să te uiţi în ochii membrilor familiei tale, poţi să mergi cu ei la supermarket şi să iei nonşalant de pe raft berea sau ciocolata dorite. Poţi chiar să cumperi daruri şi să le oferi cu bucuria pe care ţi-o aduce generozitatea. Poţi povesti seara, la cină, întâmplări de la locul de muncă şi poţi să-i critici pe leneşi. Poţi să fii la fel ca toţi ceilalţi.

Şi totuşi, azi tremuri. Îi duci sarcinile la capăt temător. În sinea ta, te întrebi dacă nu ai ruginit. Dacă lunga perioadă în care ai fost şomer nu te-a făcut mai neîndemânatic, mai puţin agil, mai puţin isteţ. Te întrebi dacă vei face faţă. Dacă noul şef va fi mulţumit de tine. Dacă nu va regreta ziua de azi. Dacă, la sfârşitul zilei, te va bate pe spate şi-ţi va spune, simplu: „Bine, băiete.”

La noapte nu vei dormi. Ca înaintea morţii, îţi vor trece prin faţa ochilor ultimele luni. Zilele lungi, petrecute în faţa televizorului, după-amiezele în care îţi întâmpinai soţia, când sosea de la serviciu ruptă de oboseală, şi când îţi vărsai frustrările asupra copiilor veniţi de la şcoală. Zilele în care te simţeai neputincios şi inutil, o zdreanţă în plus pe lumea aceasta, un rebut care nu îşi găseşte locul. Zilele în care te întrebai de ce soţia ta nu divorţează, de ce nu te dă afară din casă, de ce te mai suportă cu toţii şi se străduiesc să se poarte ca şi cum totul ar fi normal. Zilele în care simţeai că înnebuneşti de disperare.

Azi ai semnat contractul. Şi, oricât de greu ar trece nopatea aceasta, mâine va fi o nouă zi. O zi pe care o vei petrece la noul loc de muncă.

joi, 15 februarie 2018

Ce profesii sunt mai potrivite pentru femei?

Acestei intrebari sunt extrem de tentata sa ii raspund: "Orice fel de profesie!" Si de ce nu? Putem sa fim si chirurgi excelenti, si piloti, si politiste si orice ne doreste inima sa facem. Este necesar insa, ca inainte de a ne alege profesia, sa ne gandim, si in primul rand, sa simtim ce ne-ar placea sa facem cu adevarat.

Continuarea articolului, aici: http://www.eva.ro/cariera/profil-de-cariera/ce-profesii-sunt-mai-potrivite-pentru-femei-articol-4592.html

Insa, pentru ca, spre deosebire de barbati, in unele privinte chiar suntem diferite, iata cateva domenii catre care ati putea sa va indreptati cu succes:

Femeile sunt mai sensibile, asa ca ati putea sa incercati medicina, psihologie, sociologie etc.;

Femeile sunt si mai creative; asadar, daca nu va tenteaza o cariera in arte plastice sau arhitectura,
puteti sa va indreptati macar catre publicitate sau marketing;

Si pentru ca suntem sincer interesate de semenii nostri, suntem mai inclinate in a oferi suport, asa ca o cariera in invatamant, resurse umane, sau servicii de consultanta ar fi foarte nimerita;

Femeile sunt mult mai calculate si mai grijulii; ati putea astfel sa faceti cariera in contabilitate sau finante;

Se pare ca avem un talent mai mare in a fi lideri decat barbatii, asa ca... de ce nu politica? De ce nu o cariera in management, chiar de top? Sa scapam, de exemplu, de stereotipul: femeile sunt foarte bune educatoare, invatatoare, dar functiile de conducere in scoli sunt mai mult ale barbatilor;

Femeile au un al saselea simt, sau o intuitie mai mare; incercati-va norocul in cercetare, sau ca avocat - ati putea sa aveti un succes remarcabil.

marți, 6 februarie 2018

Investiţia în educaţie este cea mai bună

Perioada de şomaj nu ar trebui să fie una în care să nu faci altceva decât să îţi plângi de milă, să te gândeşti la cât de nedreaptă este lumea şi să inventezi blesteme pentru şeful tău care te-a disponibilizat. Din contră, ar trebui să te foloseşti de acest răgaz pentru a te specializa într-un alt domeniu, cu o mai mare căutare în această perioadă pe piaţa muncii, şi, de preferinţă, unul care să te atragă. E foarte important ca noua ocupaţie pentru care te pregăteşti să te pasioneze, pentru că îţi vei petrece ani buni din viaţă făcând zi de zi aceste lucruri, şi nimic nu e  mai deprimant decât să prestezi o muncă pe care o deteşti.

Statul român asigură o serie de facilităţi pentru şomeri, printre care se numără cursuri de iniţiere, calificare sau recalificare şi perfecţionare, toate gratuite. Există o listă lungă de cursuri pe care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin agenţiile sale judeţene, le pot organiza. Cel puţin teoretic, ele se organizează în funcţie de cererea de pe piaţa muncii. Conform datelor oficiale postate pe site-urile acestor agenţii, se organizează atât cursuri de nivel mediu (bucătar, ospătar, dulgher-tâmplar-parchetar, lucrător în cultura plantelor, zidar-pietrar-tencuitor, baby sitter, lucrător în structuri pentru construcţii, patiser, frizer-manichiurist, coafor, confecţioneri circuite imprimate, agent pază şi ordine, operator calculator), dar şi de nivel avansat (administrator pensiune turistică, cosmetician, designer pagini Web), oferind şi consultanţă în domenii precum economia. Durata instruirii poate fi de cel mult nouă luni şi, suntem asiguraţi, cheltuielile cu personalul didactic şi administrativ, chiriile pentru spaţiile în care se desfăşoară cursurile şi costurile materialelor consumabile folosite la cursuri sunt plătite de stat.

Dar trăim în România şi puţin realism nu ne strică. Evident că nu am încercat să urmez toate cursurile pe care le-am enumerat, ca să pot spune că am verificat pe pielea mea felul în care sunt ele organizate. Este foarte posibil ca multe dintre ele să fie cu adevărat bine organizate şi folositoare. Dar sunt şi excepţii. Ştiu un caz al unei tinere şomere care şi-a dorit să urmeze un curs gratuit de cofetar.

Cursul ar fi trebuit să înceapă în fiecare zi la ora 9, dar profesoara venea, de obicei, pe la ora 11, timp în care şomerii aşteptau. Cursanţilor li se spunea să aducă ingredientele necesare de acasă, şi totuşi nu erau lăsaţi să practice, pentru a nu strica ingredientele. Cursul se desfăşura astfel: profesoara pregătea produsul, iar cursanţii priveau. Uneori, însă, li se cerea chiar să pregătească o omletă… pentru şeful.

Dacă eşti şomer, încearcă să urmezi un curs gratuit. Este dreptul tău. S-ar putea să îţi prindă bine. În cel mai rău caz, rişti să pierzi vreo două luni din viaţă. Dar, dacă găseşti undeva un curs care se plăteşte, într-un domeniu care te interesează, încearcă să afli câte ceva despre el. Nu îl respinge din start. Întreabă dacă acel curs este recunoscut de Ministerul Educaţiei, care este durata lui, care este proporţia între teorie şi practică, cine îl organizează, cine îl predă. Şi, dacă informaţiile aflate te conving, dacă crezi că vei învăţa cu adevărat ceva ce te va ajuta pe viitor, înscrie-te. Fă un efort.

Investiţia în propria educaţie este cea mai bună. Poţi să rămâi din nou fără loc de muncă, poţi să rămâi fără bani, dar bagajul de cunoştinţe îl vei avea mereu la tine şi el te va ajuta să te descurci mai departe.

marți, 23 ianuarie 2018

5 joburi bine platite pe care adolescentii nu le cunosc

Adolescentii isi indreapta atentia spre meserii binecunoscute care, spera ei, sa le aduca foarte multi bani. Cu toate acestea, exista joburi despre care se vorbeste mai putin, dar care pot fi la fel de banoase.

Continuarea articolului, aici: http://sfatulparintilor.ro/adolescenti/comportament-si-dezvoltare-adolescenti/5-joburi-bine-platite-pe-care-adolescentii-nu-le-cunosc/

Ingineri tehnicieni aparatura medicala

Aparatura medicala este foarte scumpa, la fel si mentenanta si reparatia ei. O cariera in domeniu poate fi extrem de banoasa, daca esti priceput. Salariul poate ajunge la 3.000 lei net. Universitatea Politehnica Bucuresti a infiintat in 2010 o sectie de Inginerie Medicala pentru a le veni in ajutor tinerilor care isi doresc sa urmeze aceasta meserie.

Auditor intern

Auditul este o meserie in care salariul ajunge usor la 1.000 de euro. Auditorii sunt recrutati, in general, in ultimele luni inainte de terminarea facultatii, sau imediat dupa. In banci, de exemplu, departamentul de audit este o pepiniera pentru managerii de banca. Aproximativ 80% dintre managerii de top din banci provin de la departamentul de audit. Auditorul intern este cel care apreciaza daca firma se comporta cu responsabilitate in relatiile sale cu ceilalti membri ai comunitatii. El este singurul specialist dintr-o companie care poate face analize in toate domeniile si ajuta consiliul de administratie sa-si faca o imagine corecta asupra intregii afaceri. In Romania, exista aproximativ zece mii de auditori interni. Profesia este inca la inceput de drum, deoarece nu a fost perfectat cadrul legislativ de functionare decat pentru institutiile publice.

miercuri, 17 ianuarie 2018

Caut şomer cu experienţă

Am început noul an la fel cum l-am încheiat pe celălalt. Adică şomer.

Ca orice român adevărat, nu puteam să pun punct lui 2017 fără să îmi cercetez horoscopul pe 2018. Şi nu orice horoscop, ci cel legat de bani. Printre altele, horoscopul îmi spune să nu mă las manipulat de rude, pentru că dispun de suficienţi bani proprii, cu care pot să fac orice vreau. Desigur, am râs.

Dar nu m-am lăsat.

Am citit horoscopul de la cap la coadă, cu toate zodiile. În general, sfaturile legate de job se referă la prudenţă. Ni se recomandă să avem grijă de locul nostru de muncă, pentru că dacă-l pierdem, vom regreta. În puţine cazuri este invocat curajul, iar într-unul singur i se spune clar nefericitului că va ajunge pe drumuri. Sunt cu sufletul alături de el.

Dar numai fraierii cred ce scriu astrologii. De câte ori am încercat să aflu câte ceva urmărind horoscopul, am rămas cu buzele umflate. “Realitatea din teren” nu corespundea. E o pierdere de vreme şi de energie. La câte dezamăgiri îmi oferă viaţa, de ce să-i dau ocazia pentru încă una, zilnică?
Eu sunt sigur că anul acesta o să-mi găsesc un loc de muncă. Chiar dacă angajările la stat sunt cu cântec, chiar dacă Guvernul se străduieşte să pună economia pe butuci. Chiar dacă antreprenorilor le tremură frunzele de la morcov, aşteptând să vadă cum îi vor afecta, concret, măsurile fiscale care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie.

Eu sunt un om optimist. De când sunt şomer, am făcut un curs de recalificare şi urmăresc zilnic anunţurile din presă. Primesc zilnic pe mail noi anunţuri. De obicei nu mi se potrivesc. Uneori, mai dau câte un telefon, mai trimit câte un CV. Până acum, fără rezultat.

Între timp, zilele trec. Trec şi săptămânile, şi lunile. Acum, uite, a trecut şi anul. M-am obişnuit cu gândul că nu am loc de muncă. Lucrez una-alta în gospodărie, nu stau degeaba, să mă gândesc la prostii. Am scăpat şi de depresie, slavă Domnului! Dacă aş avea bani, nu aş mai munci niciodată. Sentimentul de libertate e minunat. Niciodată nu am fost mai la curent cu ştirile. Niciodată nu am înjurat Parlamentul mai cu patos. Era greu, mă temeam să nu mă dea afară. Acum, viaţa mea îmi aparţine. Dacă nu m-ar bate nevastă-mea la cap în fiecare zi, spunându-mi că nu ne ajung banii, aş fi cel mai fericit.

Dar aşa, nu am ce face. Urmăresc anunţurile în continuare. Şi aştept să apară unul anume: “Caut şomer cu experienţă.”

duminică, 14 ianuarie 2018

Horoscop chinezesc 2018. Ce aduce Anul Câinelui de Pământ

Auspiciile casnice ale Câinelui vor aduce armonie în viață de familie, dragoste pentru țară și o neclintită fidelitate pentru orice cauză pe care dorim s-o sprijinim.


Pe de altă parte, puterea și voința sa rigidă, precum și sentimentele neînduplecate de dreptate vor conduce, de asemenea, la confruntări majore.

Articolul complet, aici: https://www.dcnews.ro/horoscop-chinezesc-2018-ce-aduce-anul-cainelui-de-pamant_572830.html

Perspective sumbre


În ciuda perspectivelor sumbre ale Câinelui de Pământ, el va aduce stabilitate pentru că oamenii nu îndrăznesc, de regulă, să provoace autoritățile, atunci când ei observă câtă trudă se depune pentru păstrarea păcii.

În schimb, Anul Câinelui de Metal este foarte de temut pentru că se spune că aduce războaie și calamități. Este inutil de amintit că lipsa de decizie și încăpățânarea vor da naștere la ciocniri, revolte, rebeliuni de tot felul, dar va fi de bun simt și plin de mărinimie pentru că lucrurile se vor liniștiți.
Altruismul sau va predispune la sentimente de mărinimie, grandoare și bunătate mai mult decât în mod normal.

Acesta va fi un an în care, totuși, vom dori să ne relaxăm mai mult, fără că cinicul Câine să ne transmită griji suplimentare prin forță să.

Putem să ne desfășurăm afacerile mai departe pentru că va stă mereu de pază Câinele. Anul acesta va aduce pentru toți o mare doză de integritate în intențiile noastre și ne va face să acționăm cu mai multă încredere.

Nimic nu ne va îngrijora atâta vreme cât vom rămâne pe calea ce dreaptă.

marți, 9 ianuarie 2018

Trişti de sărbători

În această perioadă, suntem obişnuiţi să le spunem cunoscuţilor şi tuturor celor pe care îi întâlnim “Sărbători fericite!”. Chiar dacă urarea noastră este sinceră, ea poate fi ca un cui înroşit în sufletul unor persoane care traversează cu greu perioada de sfârşit de an. Este vorba în special despre persoanele singure, divorţate sau văduve, care în timpul sărbătorilor riscă să cadă în depresie. Este, de altfel, ştiut faptul că la finalul anului şi în prima perioadă a lunii ianuarie creşte numărul cazurilor de depresie şi al celor de sinucidere.

Chiar dacă au fost singure pe întreg parcursul anului, aceste persoane nu au conştientizat niciodată mai clar faptul că nu au un partener. De vină sunt tradiţia, presiunea socială şi, nu în ultimul rând, filmele şi reclamele de Crăciun, care prezintă sărbătorile de iarnă ca pe o perioadă a bucuriei, în care cu toţii suntem înconjuraţi de familie şi de prieteni. În aceste producţii, toţi actorii au zâmbetul pe buze, personajele sunt aproape de perfecţiune, iar cei doi protagonişti, el şi ea, devin parteneri chiar de Crăciun şi, eventual se şi căsătoresc. Pe de altă parte, aceste producţii prezintă sărbătorile de iarnă drept o perioadă a belşugului, vizibil în mesele bogate, în cadourile scumpe, în costumele strălucitoare ale actorilor şi în felul în care sunt împodobite casele. Printre cei care pot suferi de depresie la final de an se numără şi persoanele cu o situaţie materială nesatisfăcătoare, care adaugă nemulţumirilor de fiecare zi şi frustrarea că nu pot oferi celor dragi darurile pe care aceştia şi le-ar dori. Lipsa bradului, a bucatelor tradiţionale sau a unei ţinute adecvate pentru Revelion pot deveni, de asemenea, motive de supărare.

Este foarte important ca, mai ales acum, să fim atenţi la comportamentul rudelor şi prietenilor noştri mai vulnerabili şi să nu îi lăsăm să se izoleze. Nevoia de izolare, lipsa comunicării cu ceilalţi, dereglările de somn şi de apetit sunt primele semne ale instalării depresiei. Ceea ce putem face atunci când observăm aceste semne la o persoană dragă este să îi arătăm că nu este singură, că are în jur oameni care o iubesc şi care o apreciază. Astfel vom reuşi, poate, să o readucem pe drumul cel bun şi să nu lăsăm ca tristeţea ei să se prelungească prea mult timp.

Cei care se simt trişti de sărbători nu trebuie lăsaţi să se uite excesiv la televizor, deoarece acest lucru le poate adânci nemulţumirea. În schimb, este bine ca ei să iasă din casă şi să îşi găsească preocupări plăcute, care să le abată gândurile. Adesea, suntem tentaţi ca în aceste zile să rememorăm toate momentele triste pe care le-am trăit în ultimii ani şi să tragem concluzii radicale, iraţionale, cum ar fi faptul că nu suntem buni de nimic sau că nu merităm iubirea nimănui. În loc să facem asta, să încercăm să gândim pozitiv, să fim recunoscători pentru prietenii pe care îi avem şi pentru faptul că suntem sănătoşi şi să privim cu încredere spre viitor. La urma urmei, sărbătorile nu ţin o veşnicie.

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

„Rezoluţii” de final de an

Se apropie sfârşitul anului, prilej de bilanţ pentru fiecare dintre noi. În ultimii ani, a devenit o modă să postăm pe Facebook aşa-numite „rezoluţii” (din englezescul “rezolution”), deşi, în limba română, conform DEX, cuvântul înseamnă „hotărâre luată de un colectiv în urma unor dezbateri”. În cazul de faţă, este vorba despre o hotărâre luată de o persoană, în urma analizei faptelor, acţiunilor şi gândurilor sale de până atunci (mai cu seamă din ultimul an), prin care îşi propune să facă o schimbare în bine în viaţa sa. De obicei, această hotărâre de sfârşit de an este foarte ambiţioasă şi generoasă şi, tot de obicei, nu ajunge să fie urmată până la capăt. Pentru că ne e greu să ne schimbăm şi pentru că, odată momentul de bilanţ depăşit, starea de emoţie se risipeşte şi noi devenim aceiaşi care am fost şi înainte, cu defectele şi ezitările noastre cu tot.

Unii dintre noi îşi propun ca, în anul care vine, să fie mai generoşi, mai miloşi, mai buni. Alţii, să fie mai toleranţi şi mai lipsiţi de prejudecăţi. Unii ne dorim să fim mai înţelegători cu ceilalţi membri ai familiei, să ne certăm mai puţin şi să ne enervăm mai rar. Alţii ne fixăm drept ţintă să muncim mai puţin şi să ne acordăm mai mult timp pentru propriile noastre vise, pentru pasiunile noastre şi pentru activităţile care ne fac fericiţi. Sau ne dorim ca, în 2018, să călătorim mai mult, să cunoaştem alte civilizaţii şi să ne familiarizăm cu alte obiceiuri. Să citim mai mult sau să petrecem mai mult timp în natură.

Toate acestea sunt dorinţe legitime şi pozitive. În mare măsură, ţine de noi să le ducem la îndeplinire. Numai că, de obicei, viaţa ne târăşte în vârtejul ei, nevoia de bani ne face să petrecem la serviciu mai multe ore decât ne-am dori, în detrimentul vieţii de familie şi scăzând tot mai mult timpul alocat lucrurilor care ne fac plăcere. Sunt puţini cei care îşi câştigă traiul făcând ceea ce le place şi sunt şi mai puţini cei care au curajul să renunţe la un job care nu îi satisface şi să o ia de la început într-un domeniu cu totul diferit. Astfel de decizii necesită multă determinare, iar dacă în ecuaţie intervin şi copiii, ele sunt cu atât mai greu de luat.

Dar să nu uităm, există şi persoane pentru care anul 2017 a fost cu adevărat un an prost. Oameni care şi-au pierdut locul de muncă şi care nu au reuşit să îşi găsească rostul în altă parte. Oameni care nu au un venit stabil şi suficient şi care nu îşi pot întreţine familiile, trăind cu spaima zilei de mâine.

Pentru aceştia, hotărârea de final de an este una clară. Ei îşi doresc ca anul 2018 să le aducă un job bun şi stabil, cu un salariu decent. Unii dintre ei, nu puţini, vor pleca din ţară, în căutarea unor societăţi mai normale şi a unei economii mai stabile. Şi, deşi o astfel de hotărâre nu e una uşoară, deşi a o lua de la început într-o altă ţară nu e o acţiune lipsită de riscuri, totuşi începutul de an vine cu speranţă. Speranţa că, dacă ţara ta natală nu a fost în stare să îţi ofere condiţii decente de muncă şi viaţă, o altă ţară se va bucura să îţi folosească energia şi priceperea şi să te răsplătească pentru ele în mod corect. 

vineri, 5 ianuarie 2018

Uneori e bine să te opreşti din lucru

Anul trecut, prin septembrie, îi spuneam unui prieten că mi-ar plăcea foarte mult să nu mai trebuiască să muncesc pentru a mă întreţine. El e scriitor, eu cochetez cu scrisul şi ne-ar plăcea amândurora ca în România să se poată trăi din scris, la fel cum se întâmplă în alte ţări. Şi mă refer aici la a scrie ficţiune, şi nu articole de presă sau reclame.

După mai puţin de un an, am rămas fără loc de muncă. Nu a fost vina mea, avusesem un contract pe durată determinată. Găsirea unui nou loc de muncă a durat mai mult decât aş fi crezut, mai ales pentru că nu am fost dispusă să accept orice ofertă. Decât să fiu nevoită să fac compromisuri în domeniul meu, prefer să o iau de la capăt într-un alt domeniu.

În perioada asta, adică în ultimele mai bine de patru luni, credeam că voi avea o grămadă de timp liber. Sunt o persoană activă, care nu se plictiseşte niciodată, pentru că îşi găseşte mereu ceva de făcut. În general, prefer activităţile care mă fac să mă dezvolt, cum ar fi scrisul sau cititul.

Până la urmă, m-am înscris la un curs de utilizare a computerului. E un curs pentru începători şi nu e organizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, deşi cele organizate de această instituţie sunt gratuite pentru şomeri. Am preferat, însă, un curs care mi-a fost recomandat, chiar dacă trebuia plătit. Şi nu regret. Acesta durează şapte săptămâni (cu două şedinţe pe săptămână, a câte 4 ore), este un curs pentru începători, şi este axat mai mult pe partea practică a utilizării computerului (deşi nu lipsesc nici noţiunile teoretice). Este structurat pe mai multe etape, cum ar fi sistemul de operare Windows, aplicaţiile Word, Excel şi Internet. Ca bonus, am fost introduşi şi în “misterele” aplicaţiei PowerPoint. Ne-am simţit cu toţii bine la curs, întrucât doamna profesoară a avut grijă să menţină un echilibru în ceea ce ne preda, astfel ca cei aflaţi chiar la început să nu se simtă depăşiţi, iar cei care au mai lucrat cu calculatorul să nu se plictisească. Cursul se încheie cu un examen care îmbină partea teoretică cu cea practică, în urma căruia vom obţine câte o diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.

Pe lângă curs, însă, am primit ajutor pentru a învăţa în plus. Astfel, am reuşit să îmi susţin primele două examene ECDL (European Computer Driving Licence, certificat european). Certificatul ECDL, nivelul de bază, se obţine după susţinerea a patru examene: Utilizarea computerului (teorie şi Windows), Editare text (Word), Calcul tabelar (Excel) şi Internet. Certificatul le este foarte util celor care doresc să se angajeze în administraţia publică, dar, dincolo de actul propriu-zis, competenţele dobândite te fac să te simţi mult mai în largul tău atunci când lucrezi la computer. Foarte mulţi liceeni dau aceste examene, deoarece un certificat ECDL suplineşte proba de competenţe digitale de la Bacalaureat, iar, în plus, poate fi menţionat în CV.

Până la urmă, visul de a nu lucra pentru a putea scrie mai mult nu mi s-a împlinit. În ultimul timp, prinsă cu învăţatul, am scris foarte puţin. Dar mă mulţumesc că toată perioada aceasta de şomaj nu a fost timp pierdut. La urma urmei, câteodată e bine să te opreşti din muncit, pentru a te dezvolta.

miercuri, 3 ianuarie 2018