Provocările de la mijlocul vieţii

Suntem cu toţii diferiţi. Unii ne naştem cu o sumedenie de talente, alţii cu mai puţine. Unii urmăm doar câteva clase, alţii facem doctorate. Uneori ne trezim debusolaţi pe la jumătatea vieţii, întrebându-ne de ce am ales drumul pe care l-am ales. Jobul nostru nu ne satisface.

Banii sunt puţini, stresul e mare, lucrăm mereu peste program, avem şefi care ne sâcâie şi colegi cu care nu ne putem înţelege. Sau, mai grav, nu avem niciun job. Cu pregătirea pe care o avem, nu reuşim să găsim nicio slujbă satisfăcătoare. Trăim de pe azi pe mâine, din mila familiei, sau lucrând cu ziua cine ştie pe unde. Nu avem siguranţa zilei de mâine şi parcă toate bucuriile vieţii ni se refuză.

Suntem nevoiţi să ne alegem drumul în viaţă la o vârstă la care suntem necopţi. Nu ştim nimic despre lumea din jur şi nu ştim mai nimic despre noi înşine. Cum am putea şti, atunci, la ce ne vom pricepe mai târziu, sau ce fel de job ne va satisface?

Desigur, la acea vârstă ne gândim că cel mai bine ar fi ca banii să ne vină de undeva toată viaţa, aşa cum ne vin acum de la părinţi, dar privind mai atent, aceasta nu este neapărat o soluţie bună. De curând am văzut o ştire cum, în SUA, doi părinţi şi-au dat în judecată fiul de 30 de ani, pentru că acesta nu voia să se mute la casa lui şi nici nu contribuia la cheltuielile zilnice. Poate că unele fete se gândesc că, frumoase fiind, vor avea parte de soţi bogaţi, care să le asigure totul.

Dar nimic nu e pe gratis. Femeile care nu au un job, deci o sursă proprie de venit, devin subordonate soţilor lor, cărora faptul că sunt singurii furnizori de bunăstare în familie le conferă o anumită superioritate.

Femeia va deveni o întreţinută, o tolerată, şi nu va avea un cuvânt de spus în faţa bărbatului. Inteligenţa ei va fi pusă la îndoială, iar în cazul în care va dori să divorţeze, îi va fi foarte greu, pentru că nu va avea un venit propriu din care să se susţină. Prezenţa copiilor va îngreuna şi mai mult situaţia.

Aşadar, a nu avea o pregătire şi un job nu este niciodată o soluţie. Dar vremea în care opţiunea de la 18 ani era pentru toată viaţa a trecut. Acum e vremea formării continue, a învăţatului pe tot parcursul vieţii şi a recalificării. Atâta timp cât mai avem încă disponibilitatea de a învăţa, suntem salvaţi.

Structura pieţei forţei de muncă se modifică mereu, şi meserii care erau perfect valabile acum 20 de ani, astăzi nu se mai cer. Aşa încât este absolut necesar să fim flexibili, să fim dispuşi să o luăm de la capăt, chiar dacă nu mai suntem foarte tineri, să nu ne fie frică de greutăţi şi de eventualele greşeli. Sigur, alegerea unei noi meserii necesită eforturi şi muncă în plus, dar uneori nu avem de ales.

Şi, poate, o schimbare la mijlocul vieţii este benefică, pentru că ea rupe rutina şi ne oferă noi provocări. Iar provocările sunt mereu stimulatoare şi ne fac, nu-i aşa, să ne simţim mai tineri.