De curând a avut loc, la București, Târgul Internațional de Carte Gaudeamus. Am fost și eu prin zonă, în penultima zi a târgului, sâmbătă. În clădirea imensă a Romexpo, lume multă, îmbulzeală, o mulțime de edituri, de la cele mai mari până la cele minuscule, tone de cărți, murmur, „vedete” peste care riscai să dai din cinci în cinci minute, microfoane, camere de filmat, POS-uri.
Știam exact ce căutam, îmi făcusem temele de acasă. O carte nouă de la Humanitas, una nouă de la Polirom, una de poezie de la Charmides și niște audiobook-uri pentru nepoții mei de la Editura Casa Radio. Dacă primele două edituri le-am găsit fără probleme, pe celelalte două, mult mai mici, mi-a fost mai greu să le dibuiesc. Rătăceam debusolată prin mulțime, cu ochii pe panourile cu numele editurilor, stresată să nu întârzii la propria lansare de carte, când mă oprește o fetiță. Avea în jur de 18 ani, cred, părul lung și drept, niște ochi umezi, foarte expresivi, iar în mâini, un telefon, un pix și niște coli de hârtie.
Mă salută, se prezintă politicos și mă întreabă dacă nu aș dori să donez pentru copiii din Bacău. Îmi spune că reprezintă UNICEF și că pot face o donație recurentă de minim 15 lei, care, dacă accept, urmează să mi se retragă direct din contul bancar.
Departe de a fi o persoană cu venituri mari, sunt însă sensibilă la campaniile de donare de fonduri, atunci când cauza mă convinge. Donez pentru cauze civice și sociale și, chiar dacă toate aceste sume sunt simbolice, faptul că mă implic într-un fel, atât cât pot, mă face să mă simt bine și utilă societății.
Așa că am acceptat imediat, dar i-am spus tinerei că sunt foarte grăbită. Am văzut-o că insistă și că se precipită, avea de completat niște formulare și încerca să facă toate acestea cât mai repede posibil.
A chemat în ajutor un băiat, un coleg al ei, care s-a prezentat și el foarte politicos și a început să completeze un alt formular. Cum nu îmi știam codul IBAN, tânăra a trebuit să sune la bancă, apoi eu am vorbit cu o funcționară, care mi-a dictat codul. Toate acestea au durat câteva minute bune. Am primit și niște acte prin care se certifica faptul că sunt de acord cu donația.
Inițial am fost puțin suspicioasă. Mă gândeam că poate am în față niște șmecherași care și-au propus să profite de aglomerația de la târg și, prin înșelăciune, să facă rost de niște sume frumușele. Dar legitimațiile tinerilor și antetul foilor pe care le aveau în mâini m-au convins. Totul părea oficial. După două zile, am primit un telefon de la UNICEF, prin care mi se confirma donația și mi se cerea un feedback cu privire la cei doi voluntari.
Mi-am amintit privirea fetei. Părea puțin speriată de ceea ce avea de făcut, și totuși dornică să iasă totul bine. S-a oferit să vină cu mine prin târg, ca să nu mă rețină de la treburile mele. A fost tot timpul amabilă și drăguță. Iar eu m-am gândit cât de nesuferită pot fi uneori și ce job greu și-a ales tânăra din fața mea.
Să lucrezi cu oamenii e dificil întotdeauna. Nu știu dacă cei doi tineri erau angajați sau făceau voluntariat, dar i-am admirat din tot sufletul. Și încă o dată m-am gândit că, dacă suntem sănătoși, nu avem nicio scuză să nu muncim. Oricât de greu ar fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu