Ziua cea mare

Şi iată că a sosit şi ziua aceea. După atâta aşteptare, aproape că nu mai sperai să se întâmple. Aproape că renunţaseşi. Începuseşi să nu mai crezi încurajările cunoscuţilor, acel veşnic „Lasă, că o să fie bine!”, însoţit de un zâmbet fals, acea privire care încerca în zadar să îşi ascundă severitatea, atunci când recunoşteai că încă nu ţi-ai găsit de lucru. Îţi spuneau: “Va veni şi vremea ta!” şi te băteau uşor pe umăr, dar priveau asfaltul, căci nu aveau curaj să se uite în ochii tăi. Ochii tăi disperaţi după o promisiune. Ochii tăi avizi de certitudini.

Şi iată că azi s-a întîmplat. L-ai văzut, l-ai citit de două ori, de la cap la coadă, să te asiguri că e real. I-ai pipăit hârtia fină, i-ai admirat ştampila. Şi l-ai încununat cu cea mai frumoasă semnătură pe care ai scris-o vreodată. Semnătura de pe contractul tău de muncă.

De azi, eşti altcineva. De azi, eşti om ca toţi oamenii. Ai un loc de muncă, ai un salariu, ai demnitate. Poţi să ridici vocea, te poţi face auzit. Poţi spune, cu curaj, „eu exist”. Poţi să te uiţi în ochii membrilor familiei tale, poţi să mergi cu ei la supermarket şi să iei nonşalant de pe raft berea sau ciocolata dorite. Poţi chiar să cumperi daruri şi să le oferi cu bucuria pe care ţi-o aduce generozitatea. Poţi povesti seara, la cină, întâmplări de la locul de muncă şi poţi să-i critici pe leneşi. Poţi să fii la fel ca toţi ceilalţi.

Şi totuşi, azi tremuri. Îi duci sarcinile la capăt temător. În sinea ta, te întrebi dacă nu ai ruginit. Dacă lunga perioadă în care ai fost şomer nu te-a făcut mai neîndemânatic, mai puţin agil, mai puţin isteţ. Te întrebi dacă vei face faţă. Dacă noul şef va fi mulţumit de tine. Dacă nu va regreta ziua de azi. Dacă, la sfârşitul zilei, te va bate pe spate şi-ţi va spune, simplu: „Bine, băiete.”

La noapte nu vei dormi. Ca înaintea morţii, îţi vor trece prin faţa ochilor ultimele luni. Zilele lungi, petrecute în faţa televizorului, după-amiezele în care îţi întâmpinai soţia, când sosea de la serviciu ruptă de oboseală, şi când îţi vărsai frustrările asupra copiilor veniţi de la şcoală. Zilele în care te simţeai neputincios şi inutil, o zdreanţă în plus pe lumea aceasta, un rebut care nu îşi găseşte locul. Zilele în care te întrebai de ce soţia ta nu divorţează, de ce nu te dă afară din casă, de ce te mai suportă cu toţii şi se străduiesc să se poarte ca şi cum totul ar fi normal. Zilele în care simţeai că înnebuneşti de disperare.

Azi ai semnat contractul. Şi, oricât de greu ar trece nopatea aceasta, mâine va fi o nouă zi. O zi pe care o vei petrece la noul loc de muncă.