Investiţia în educaţie este cea mai bună

Perioada de şomaj nu ar trebui să fie una în care să nu faci altceva decât să îţi plângi de milă, să te gândeşti la cât de nedreaptă este lumea şi să inventezi blesteme pentru şeful tău care te-a disponibilizat. Din contră, ar trebui să te foloseşti de acest răgaz pentru a te specializa într-un alt domeniu, cu o mai mare căutare în această perioadă pe piaţa muncii, şi, de preferinţă, unul care să te atragă. E foarte important ca noua ocupaţie pentru care te pregăteşti să te pasioneze, pentru că îţi vei petrece ani buni din viaţă făcând zi de zi aceste lucruri, şi nimic nu e  mai deprimant decât să prestezi o muncă pe care o deteşti.

Statul român asigură o serie de facilităţi pentru şomeri, printre care se numără cursuri de iniţiere, calificare sau recalificare şi perfecţionare, toate gratuite. Există o listă lungă de cursuri pe care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin agenţiile sale judeţene, le pot organiza. Cel puţin teoretic, ele se organizează în funcţie de cererea de pe piaţa muncii. Conform datelor oficiale postate pe site-urile acestor agenţii, se organizează atât cursuri de nivel mediu (bucătar, ospătar, dulgher-tâmplar-parchetar, lucrător în cultura plantelor, zidar-pietrar-tencuitor, baby sitter, lucrător în structuri pentru construcţii, patiser, frizer-manichiurist, coafor, confecţioneri circuite imprimate, agent pază şi ordine, operator calculator), dar şi de nivel avansat (administrator pensiune turistică, cosmetician, designer pagini Web), oferind şi consultanţă în domenii precum economia. Durata instruirii poate fi de cel mult nouă luni şi, suntem asiguraţi, cheltuielile cu personalul didactic şi administrativ, chiriile pentru spaţiile în care se desfăşoară cursurile şi costurile materialelor consumabile folosite la cursuri sunt plătite de stat.

Dar trăim în România şi puţin realism nu ne strică. Evident că nu am încercat să urmez toate cursurile pe care le-am enumerat, ca să pot spune că am verificat pe pielea mea felul în care sunt ele organizate. Este foarte posibil ca multe dintre ele să fie cu adevărat bine organizate şi folositoare. Dar sunt şi excepţii. Ştiu un caz al unei tinere şomere care şi-a dorit să urmeze un curs gratuit de cofetar.

Cursul ar fi trebuit să înceapă în fiecare zi la ora 9, dar profesoara venea, de obicei, pe la ora 11, timp în care şomerii aşteptau. Cursanţilor li se spunea să aducă ingredientele necesare de acasă, şi totuşi nu erau lăsaţi să practice, pentru a nu strica ingredientele. Cursul se desfăşura astfel: profesoara pregătea produsul, iar cursanţii priveau. Uneori, însă, li se cerea chiar să pregătească o omletă… pentru şeful.

Dacă eşti şomer, încearcă să urmezi un curs gratuit. Este dreptul tău. S-ar putea să îţi prindă bine. În cel mai rău caz, rişti să pierzi vreo două luni din viaţă. Dar, dacă găseşti undeva un curs care se plăteşte, într-un domeniu care te interesează, încearcă să afli câte ceva despre el. Nu îl respinge din start. Întreabă dacă acel curs este recunoscut de Ministerul Educaţiei, care este durata lui, care este proporţia între teorie şi practică, cine îl organizează, cine îl predă. Şi, dacă informaţiile aflate te conving, dacă crezi că vei învăţa cu adevărat ceva ce te va ajuta pe viitor, înscrie-te. Fă un efort.

Investiţia în propria educaţie este cea mai bună. Poţi să rămâi din nou fără loc de muncă, poţi să rămâi fără bani, dar bagajul de cunoştinţe îl vei avea mereu la tine şi el te va ajuta să te descurci mai departe.

„Rezoluţii” de final de an

Se apropie sfârşitul anului, prilej de bilanţ pentru fiecare dintre noi. În ultimii ani, a devenit o modă să postăm pe Facebook aşa-numite „rezoluţii” (din englezescul “rezolution”), deşi, în limba română, conform DEX, cuvântul înseamnă „hotărâre luată de un colectiv în urma unor dezbateri”. În cazul de faţă, este vorba despre o hotărâre luată de o persoană, în urma analizei faptelor, acţiunilor şi gândurilor sale de până atunci (mai cu seamă din ultimul an), prin care îşi propune să facă o schimbare în bine în viaţa sa. De obicei, această hotărâre de sfârşit de an este foarte ambiţioasă şi generoasă şi, tot de obicei, nu ajunge să fie urmată până la capăt. Pentru că ne e greu să ne schimbăm şi pentru că, odată momentul de bilanţ depăşit, starea de emoţie se risipeşte şi noi devenim aceiaşi care am fost şi înainte, cu defectele şi ezitările noastre cu tot.

Unii dintre noi îşi propun ca, în anul care vine, să fie mai generoşi, mai miloşi, mai buni. Alţii, să fie mai toleranţi şi mai lipsiţi de prejudecăţi. Unii ne dorim să fim mai înţelegători cu ceilalţi membri ai familiei, să ne certăm mai puţin şi să ne enervăm mai rar. Alţii ne fixăm drept ţintă să muncim mai puţin şi să ne acordăm mai mult timp pentru propriile noastre vise, pentru pasiunile noastre şi pentru activităţile care ne fac fericiţi. Sau ne dorim ca, în 2018, să călătorim mai mult, să cunoaştem alte civilizaţii şi să ne familiarizăm cu alte obiceiuri. Să citim mai mult sau să petrecem mai mult timp în natură.

Toate acestea sunt dorinţe legitime şi pozitive. În mare măsură, ţine de noi să le ducem la îndeplinire. Numai că, de obicei, viaţa ne târăşte în vârtejul ei, nevoia de bani ne face să petrecem la serviciu mai multe ore decât ne-am dori, în detrimentul vieţii de familie şi scăzând tot mai mult timpul alocat lucrurilor care ne fac plăcere. Sunt puţini cei care îşi câştigă traiul făcând ceea ce le place şi sunt şi mai puţini cei care au curajul să renunţe la un job care nu îi satisface şi să o ia de la început într-un domeniu cu totul diferit. Astfel de decizii necesită multă determinare, iar dacă în ecuaţie intervin şi copiii, ele sunt cu atât mai greu de luat.

Dar să nu uităm, există şi persoane pentru care anul 2017 a fost cu adevărat un an prost. Oameni care şi-au pierdut locul de muncă şi care nu au reuşit să îşi găsească rostul în altă parte. Oameni care nu au un venit stabil şi suficient şi care nu îşi pot întreţine familiile, trăind cu spaima zilei de mâine.

Pentru aceştia, hotărârea de final de an este una clară. Ei îşi doresc ca anul 2018 să le aducă un job bun şi stabil, cu un salariu decent. Unii dintre ei, nu puţini, vor pleca din ţară, în căutarea unor societăţi mai normale şi a unei economii mai stabile. Şi, deşi o astfel de hotărâre nu e una uşoară, deşi a o lua de la început într-o altă ţară nu e o acţiune lipsită de riscuri, totuşi începutul de an vine cu speranţă. Speranţa că, dacă ţara ta natală nu a fost în stare să îţi ofere condiţii decente de muncă şi viaţă, o altă ţară se va bucura să îţi folosească energia şi priceperea şi să te răsplătească pentru ele în mod corect.