Şomerii României muncesc peste hotare

Din punct de vedere statistic, România stă bine în privinţa ratei şomajului. Aceasta stagnează de ceva vreme undeva în jurul valorii de 4,6%.

În acelaşi timp, dacă săpăm mai adânc, găsim ştiri îngrijorătoare. Aflăm, astfel, că unul din cinci români cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani este plecat din ţară de mai mult de un an. Este vorba despre populaţia cea mai activă, nemulţumită de condiţiile de muncă şi salarizare (dar nu numai) din ţară, care a ales migraţia drept soluţie. Aceşti oameni caută în străinătate joburi mai bine plătite, o atmosferă politică mai respirabilă, condiţii mai bune în spitale, drumuri mai bune şi aşa mai departe. Poate că, la un moment dat, se vor întoarce. Dar poate că îşi vor găsi rostul acolo, departe, poate că îşi vor întemeia familii şi nu vor mai veni. Mai ales pentru cei care au copii, adaptarea lor în străinătate este solicitantă, astfel că mulţi nu ar risca să se întoarcă de unde au plecat, pentru că asta ar însemna o a doua ruptură pentru copiii lor.

Statisticile arată că, la nivel naţional, cei plecaţi reprezintă 12% din populaţie. În cifre, cei plecaţi de peste un an sunt în număr de peste 2,5 milioane.

În acest moment, criza de personal în ţară este acută. Agenţii economici se plâng cănu au oameni. Se închid afaceri. Şi totuşi, dacă, prin absurd, aceşti 2,5 milioane de oameni s-ar întoarce mâine, ei ar deveni, în mare parte, şomerii României. Iar rata şomajului nu ar mai stagna la 4,6%, ci ar sări mult mai sus.

Şomerii României muncesc pe rupte în străinătate. Ei au ales calea cea grea, cea dureroasă. Nevoia i-a învăţat ce să facă. Şi, mai ales după 2007, după aderarea României la Uniunea Europeană, românii au plecat în valuri.

Nu cred că se vor întoarce prea mulţi dintre ei. Urmărind parcursul recent al României, nu-mi vine să cred că aceşti români, care s-au învăţat cu democraţiile occidentale, vor opta să trăiască aici. Ar fi nevoie de măsuri concrete pentru atragerea lor. Dar nu ar fi suficiente măsurile economice. Cel mai bun argument pentru aceşti oameni ar fi creşterea ţării pe toate planurile. Creşterea economiei, dar şi creşterea respectului pentru statul de drept, condiţii mai bune î spitale, o mai mare grijă pentru educaţia copiilor noştri, autostrăzi.

Eu, dacă aş fi în locul acestor români, ştiu sigur că nu m-aş mai întoarce. M-aş gândi că am de trăit o singură viaţă şi că nu merită să mi-o sacrific dintr-o nostalgie prostească.