În România e criză de forţă de muncă. Am mai scris asta. Motivul, în mare parte, îl reprezintă emigraţia, dar şi îmbătrânirea populaţiei.
Cel mai bine se vede asta în satul unde locuiesc părinţii mei. De fapt e un cartier al unui oraş mediu, dar arată ca un sat, cu grădini, livezi şi vii, cu animale şi tot ce trebuie. Mulţi oameni lucrează în oraş, dar, ca peste tot, sunt persoane care nu au un loc de muncă. Şi care nici măcar nu şi-l doresc.
Părinţii mei sunt destul de în vârstă acum. Cu toate astea, nu vor să renunţe la grădină, la vie, la livadă, sau la găini. Însă toate acestea cer muncă, şi de multe ori părinţii mei nu mai fac faţă la atâta efort. Ar avea nevoie de ajutoare.
Şi, surpriză: nimeni nu e dispus să îi ajute. Desigur, nu a pus nimeni problema unui ajutor nerăsplătit. După îndelungi căutări, tatăl meu a găsit un bărbat care putea să îl ajute la descărcatul lemnelor, la căratul gunoiului de grajd, la toaletarea copacilor. Omul a venit de câteva ori şi l-a ajutat. A fost mulţumit de plata primită. Altădată i-a cerut bani de ţigări tatălui meu. Fără muncă. Uneori a primit, alteori nu. Apoi a tot promis că va mai veni, dar nu s-a mai ţinut de cuvânt. Tatăl meu a trebuit să se descurce singur cu toate. Are 68 de ani şi o gospodărie relativ mare.
Pe vremuri, la ţară se făceau clăci. Nu am cunoştinţă ca ele să fi fost un obicei şi în satul unde stau părinţii mei acum, şi unde înainte au locuit bunicii mei. Dar clăcile erau o modalitate potrivită de întrajutorare în micile comunităţi. Ele se organizau, pe rând, în diferite gospodării, iar vecinii veneau şi îl ajutau pe gospodar la muncă. Clăcile se încheiau cu o masă şi cu distracţie, astfel încât ele să nu fie percepute ca o corvoadă, ci ca o plăcută interacţiune socială.
Două week-enduri la rând l-am ajutat pe tata la culesul strugurilor. În rest, a cules singur, zi de zi, câte zece găleţi de struguri. Cu problemele de sănătate pe care le are, acest efort a fost, cu siguranţă, prea mare pentru el. I-ar fi prins bine o clacă. Sau măcar câţiva oameni muncitori, pe care să îi răsplătească aşa cum se cuvine. Dar de unde?
În lumea rurală, singurătatea e tot mai mare.
La graniţe e tot mai multă înghesuială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu