vineri, 5 octombrie 2018

Ce înseamnă “nu pot”?

Când ne alegem pentru prima oară o meserie sau o profesie, ne gândim că o facem pentru toată viaţa. Parcursul nostru şcolar este determinat de alegerea noastră. Chiar şi când optăm pentru un loc de muncă, credem, poate, că vom ieşi la pensie tot de acolo.

Dar vremurile s-au schimbat. Nu mai e ca în comunism, când ieşeam la pensie de la locul de muncă primit în urma repartiţiei de după absolvirea facultăţii. Economia de piaţă cere mai multă mobilitate, mai multă adaptabilitate. În ţările occidentale, reconversia profesională este un lucru obişnuit.
La noi, de multe ori, oamenii trecuţi de prima tinereţe devin reticenţi în a-şi schimba meseria, sau chiar locul de muncă. “Nu pot”, “e greu”, “nu voi face faţă” – sunt cuvinte pe care angajatorii le aud adesea de la cei care se prezintă la interviuri cu aşteptări prea mari. Grea e orice meserie, nicăieri banii nu curg de la robinet. Pe de altă parte, e firesc ca orice schimbare să producă stres şi să ceară efort. Dar, până la urmă, asta e viaţa – o continuă suită de schimbări. 

Ce e de preferat: să fii şomer, cu o idemnizaţie de câteva sute de lei, care oricum nu îţi ajung pentru a trăi şi care se oferă de către stat pe o perioadă limitată? Sau să începi să munceşti, cu curaj, cu atenţie, cu conştientizarea faptului că vei face greşeli, că vei avea multe de învăţat, dar că, în final, vei deprinde noi abilităţi? 

Învăţarea nu se face până la 18 ani, când absolvim liceul. Nici până la 22, când absolvim facultatea şi masterul. Învăţarea trebuie să aibă loc pe tot parcursul vieţii, pentru că creierul nostru are această capacitate. În plus, scăpăm astfel de rutină, de plictiseală, de plafonare, de toate aceste lucruri care fac rău calităţii muncii noastre, creativităţii noastre şi propriei stări de bine. 

Până la urmă, principalul hop peste care trebuie să trecem este să ne învingem temerile şi obişnuinţele. Să devenim deschişi la nou, la ceea ce ne oferă viaţa. Mai ales într-un secol în care tehnologiile se schimbă cu repeziciune, în care dispar şi apar noi meserii, în care oameni şi roboţi lucrează laolaltă, nu e loc de plafonare. Mintea noastră trebuie să fie într-o permaentă alertă, şi gata să absoarbă, ca un burete, informaţii şi deprinderi noi. 

“Nu pot”, “e greu”, “nu voi face faţă” – sunt cuvinte care trebuie scoase din vocabularul candidaţilor pentru un nou loc de muncă. Ele trebuie înlocuite cu expresii precum “sunt dispus să învăţ” şi “vreau să mă adaptez cât mai repede”. Abia atunci va fi bine atât pentru noul angajat, cât şi pentru angajator.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu