duminică, 17 decembrie 2017

Bilanțuri 2017 – rata șomajului în România


             Mai rămân zile numărate până la finalul anului 2017. În România acest an a fost unul deosebit prin complexitatea reformelor în justiție și sectorul economic.  De alta parte scena politică a fost aprigă iar forul – unul exuberant sau alteori revoltător. Anul 2017 a reușit să scoată în stradă, în lupta lor pentru democrație și justiție, un număr impresionat de protestatari. Proteste au fost organizate în toate orașele din țară încât numărul acestora a depășit  cotele istorice înregistrate în mișcările populare din 1989.  

         Deși către sfârșitul trimestrului trei al anului 2017, premierul Tudose a declarat cu mândrie rezultatele unei creșteri economice situată printre primele din Uniunea Europeană în condițiile în care economia statului este una bazată pe consum și mai puțin de producție, industrie sau investiții ample. Cu toate că România este parte a Uniunii Europene de aproape un deceniu, situația cetățenilor săi nu a cunoscut schimbări considerabile. Carențele preponderent sunt vizibile în infrastructura, educație, industrie.  

         Rata șomajului în rândul tinerilor în România a rămas neschimbată de la 16,80 la sută în iunie 2017,  la 16,80 la sută în mai 2017. În medie, rata a fost de 19,73 la sută din 1997 până în 2017, atingând un maxim de 24,80 la sută în aprilie 2014 și 15,30% în ianuarie 1998.

        Rata șomajului ajustată sezonier a fost de 4,9 la sută în luna octombrie a anului 2017, la fel și în luna noiembrie. A rămas cea mai scăzută rată a șomajului cea din aprilie, numărul șomerilor a crescut cu 9 mii la 451 mii. Rata șomajului pentru bărbați a crescut cu 0,1 puncte procentuale, până la 5,7%, iar cea pentru femei a rămas neschimbată la 3,8%. Un an mai devreme, rata șomajului a fost mai mare la 5,6%. Rata șomajului în România a fost în medie de 6,69% din 2004 până în 2017, ajungând la o valoare maximă de 8,60% în ianuarie 2004 și un nivel record de 4,80% în aprilie 2017.

sâmbătă, 16 decembrie 2017

Porcul nu se îngraşă în Ajun. Nici jobul nu se caută în preajma sărbătorilor

          Se apropie sărbătorile de iarnă. Pentru unii, prilej de bucurie, pentru alţii – de panică. Nu e uşor să nu ai loc de muncă şi în jurul tău să cânte colindele, să strălucească beculeţele, să curgă reclamele la tot felul de produse potrivite pentru a fi oferite drept cadouri de Crăciun, iar, dacă ai copii, aceştia să  îţi spună zilnic ce ar dori să le aducă Moşul.

          Dar, dacă nu ai reuşit să îţi găseşti locul de muncă dorit până acum, cu siguranţă nu vei reuşi nici în perioada sărbătorilor. În aceste zile, chiar dacă, teoretic, firmele şi instituţiile lucrează, în fapt atât angajaţii, cât şi şefii sunt cu gândul la familie, la bradul de Crăciun şi la cadouri.

          Aşa că e timpul să te relaxezi şi să te bucuri de această perioadă. Din ianuarie, imediat după sărbători, vei putea să îţi reiei căutările. Şi, cu siguranţă, vei avea mai mult succes.

          Este important ca în această perioadă să fii cumpătat. Să nu iei împrumuturi mari, să nu cumperi lucruri inutile, nici mâncare exagerat de multă. Gândeşte-te că, oricât de rapid ai reuşi să te angajezi  la începutul anului, va trece ceva vreme până când îţi vei primi primul salariu.

          Pentru a face economii, poţi să optezi pentru câteva ramuri de cetină în locul unui brad natural, sau pentru un brad artificial, dacă îl ai cumpărat din anii anteriori. Cadourile pot fi simbolice, la urma urmei cel mai mare cadou de sărbători este să fii împreună cu familia. În cazul în care ai copii, nu vei putea renunţa cu totul la cadouri, dar încearcă să fii creativ şi să cumperi lucruri nu atât de scumpe, cât interesante. Dacă e cazul, explică-le celor mici că anul acesta Moş Crăciun a trebuit să aibă mai multă grijă de copiii cu probleme, de cei orfani sau de cei loviţi de soartă, însă el se va revanşa anul viitor.

          În ceea ce priveşte mâncarea, se ştie faptul că românilor le place să mănânce bine. Mai ales de sărbători, cei mai mulţi dintre noi cumpărăm prea multă mâncare, din care aruncăm o mare parte. Ideea că de sărbători trebuie să mâncăm şi să bem până când ni se face rău este greşită şi are efecte periculoase asupra sănătăţii.

          Aşadar, de sărbători bucură-te de familie şi de atmosfera specifică acestei perioade. Şi fii gata de muncă la începutul noului an. Cu siguranţă, 2018 va fi un an mai bun pentru tine. Trebuie doar să fii încrezător în forţele proprii.

Sărbători fericite!

duminică, 10 decembrie 2017

Cum ne căutăm un loc de muncă?


Dacă aţi rămas fără loc de muncă, nu e cazul să disperaţi. I se poate întâmpla oricui. Şi, de cele mai multe ori, există soluţii.

Trebuie să ţineţi minte că cel mai bun prieten al şomerului este Internetul. El vă poate ajuta în prima fază a găsirii unui job. S-ar putea să urmeze şi alte faze, cum ar fi un interviu sau un concurs, dar asta este o altă poveste.

Primul loc unde ar trebui să căutaţi un loc de muncă disponibil este pe site-ul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Maramureş: http://www.maramures.anofm.ro. Aici, lista cu joburile disponibile este actualizată periodic. Dacă identificaţi un job sau mai multe care v-ar tenta, va trebui să vă deplasaţi la sediul Agenţiei (Baia Mare, str. Hortensiei nr. 1 A, lângă Casa de Pensii), pentru a face rost de numărul de telefon al potenţialului angajator.

Dar există agenţi economici care nu îşi declară locurile de muncă disponibile la AJOFM. Nu-i nimic, tot Internetul vă vine în ajutor. Sper că aveţi un cont de Facebook. Dacă nu, ar fi momentul să vi-l faceţi, pentru că în această reţea de socializare există grupuri ale celor care caută sau oferă un loc de muncă. Tastaţi în bara de căutare expresia “locuri de muncă” şi vă vor apărea mai multe grupuri, cărora ar fi bine să vă alăturaţi. Unele sunt despre joburile disponibile în Baia Mare, altele despre locuri de muncă disponibile în diferite ţări din UE. Angajatorii locali sunt atenţi la astfel de grupuri şi adesea iau legătura cu anumiţi membri care corespund profilului căutat. Ce trebuie să faceţi? Scrieţi o postare în care să vă prezentaţi, cât mai concis, studiile, experienţa, aptitudinile şi pretenţiile în ceea ce priveşte jobul căutat. Ar fi bine ca între acestea să existe o oarecare corelare, pentru a nu părea rupţi de realitate. Şi, de asemenea, ar fi mai bine să nu scrieţi cuantumul salariului aşteptat. Acesta va putea fi negociat atunci când luaţi contact direct cu angajatorul.

Alte posibilităţi de a fi ţinuţi la curent cu joburile care apar pe piaţă este să vă înscrieţi pe site-uri precum Jobrapido sau Jooble. Dacă le furnizaţi adresa dumneavoastră de e-mail, veţi primi zilnic câte un mesaj cu locurile de muncă din aria selectată (de exemplu, judeţul Maramureş) sau din aria selectată şi domeniul indicat (de exemplu, Edituri Maramureş şi Edituri Cluj).

Un alt site la îndemână este eJOBS.ro, care dispune de un motor de căutare, unde puteţi introduce jobul dorit. Se vor afişa toate joburile disponibile care corespund cuvântului cheie. De asemenea, rezultatele se pot filtra, în funcţie de oraşul dorit, domeniul vizat, nivelul carierei sau tipul de job (full-time, part-time, sezonier etc.)

Aşadar, aveţi toate şansele să vă găsiţi locul de muncă dorit. Totul este ca aşteptările dumneavoastră să corespundă studiilor, experienţei şi aptitudinilor pe care le aveţi. Şi să daţi dovadă de răbdare. J

Mult succes!

vineri, 8 decembrie 2017

CV-ul Europass – o alegere potrivită

Primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când te pregăteşti să îţi cauţi un loc de muncă este să-ţi scrii CV-ul. În ultimul timp, tot mai mulţi angajatori pretind din partea candidaţilor un Curriculum Vitae Europass, care are o formă standardizată şi este menit să ofere informaţii despre toate aspectele relevante. Găsiţi modelul pe care trebuie să-l completaţi la această adresă:

https://europass.cedefop.europa.eu/ro/documents/curriculum-vitae/templates-instructions

Alegeţi varianta în limba română şi descărcaţi-o în calculatorul dumneavoastră. Apoi, completaţi formularul.

Ţineti minte că nu trebuie să oferiţi totul, ci doar informaţiile relevante pentru job-ul pentru care aplicaţi. În cazul competenţelor, cum ar fi cele informatice sau cele lingvistice, dacă nu aveţi certificate care să vă ateste nivelul cunoştinţelor, încercaţi să vă autoevaluaţi. Fiţi concis şi sincer în ceea ce scrieţi, nu încercaţi să vă exageraţi calităţile.

Citiţi de mai multe ori CV-ul înainte de a-l trimite angajatorului, pentru a vă asigura că nu conţine greşeli. Mai multe instrucţiuni privind completarea CV-ului Europass găsiţi aici:

https://europass.cedefop.europa.eu/sites/default/files/europass_cv_instructions_ro.pdf

CV-ul Europass este o alegere potrivită chiar dacă angajatorul nu vă solicită în mod expres această formă de Curriculum Vitae, pentru că este redactat mai profesionist decât orice altfel de CV aţi opta să scrieţi. Ţineţi cont de faptul că completarea CV-ului Europass vă poate lua câteva ore, deci nu lăsaţi pentru ultimul moment. În general, este bine să aveţi CV-ul pregătit, chiar dacă pe moment nu căutaţi un job, şi să îl aduceţi la zi periodic.
Unii angajatori ar putea să vă ceară şi o scrisoare de intenţie.

Găsiţi formularul online aici: https://europass.cedefop.europa.eu/editors/ro/cl/compose

În principal, o scrisoare de intenţie trebuie să conţină motivul pentru care aplicaţi pentru job-ul respectiv şi argumentele pentru care consideraţi că sunteţi persoana potrivită pentru acel loc de muncă.

De asemenea, trebuie să lăsaţi să se întrevadă faptul că vă doriţi să fiţi contactat pentru a vă putea demonstra abilităţile. Textul trebuie să fie formal, dar sincer, iar formulările - politicoase. Este, şi de această dată, important ca textul să nu conţină greşeli de ortografie sau de exprimare.

De aceea, dacă nu sunteţi siguri de propriile formulări, apelaţi la ajutorul unui prieten pentru a vă corecta scrisoarea. Angajatorii primesc uneori zeci de CV-uri şi scrisori de intenţie din partea candidaţilor pentru un post. Cu siguranţă, nu vor avea timp să citească atent sute de pagini.
De aceea, este important să scrieţi mult în cât mai puţine cuvinte.

De asemenea, textul dumneavoastră trebuie să atragă atenţia încă de la primul paragraf. Încercaţi să găsiţi acea calitate care vă diferenţiază de majoritatea celorlalţi potenţiali candidaţi şi să o scoateţi în evidenţă.
Nu scrieţi abstracţiuni, încercaţi să fiţi cât mai concret şi să fiţi sigur pe dumneavoastră, însă nu înfumurat. Scopul dumneavoastră, în această fază, este ca angajatorul să îşi dorească să afle mai multe despre dumneavoastră şi să vă invite la interviu.
Succes!

miercuri, 6 decembrie 2017

Posturi vacante în administraţia publică în judeţul Maramureş


23 de posturi sunt vacante în acest moment în administraţia publică, în judeul Maramureş: Personal contractual, Functionari publici, Angajari la Stat. Ofertele sunt deopotrivă pentru candidaţi cu studii superioare şi pentru cei cu studii medii. Găsiţi detalii despre cerinţele fiecăruia făcând click pe numele postului aici!


luni, 4 decembrie 2017

De ce lucrezi mai prost când asculţi muzică?

Asta înseamnă că muzica din fundal îţi îmbunătăţeşte sau îţi scade perfomanţele în funcţie de ce ai de făcut şi de tipul de muzică şi poţi fi mai productiv dacă înţelegi relaţia asta. Dacă sarcina ta e una creativă, atunci muzica îţi poate îmbunătăţi performanţele. Dacă ai de repetat informaţii într-o anumită ordine, atunci e mai bine s-o faci în linişte, sau, în cazul cititului, să citeşti în linişte sau cu muzică instrumentală în fundal.

 O chestiune promiţătoare în ceea ce priveşte impactul muzicii asupra performanţelor cognitive e legată de învăţarea unui instrument muzical. Conform studiilor, copiii care învaţă să cânte la un instrument prezintă o îmbunătăţire a abilităţilor intelectuale. Dar, deocamdată, motivele sunt necunoscute şi probabil complicate. E posibil ca efectul să nu fie provocat de muzică în sine, ci de activităţile asociate cu studierea muzicii, cum ar fi concentrarea, repetiţia, lecţiile şi temele pentru acasă.

Efectul sunetului irelevant se produce în încercarea de a procesa două surse de informaţii ordonate în acelaşi timp: una de la problema de rezolvat şi una de la sunete. Din păcate, doar prima sursă e necesară pentru a memora informaţiile, iar efortul depus pentru a ignora sunetelele irelevante influenţează negativ această abilitate.

Se observă un efect similar şi când citeşti în timp ce asculţi muzică cu versuri. În cazul ăsta, se bat cap în cap două surse de cuvinte: cele din carte şi cele din cântec. În consecinţă, reţii mai puţin din ce-ai citit dacă în acelaşi timp asculţi muzică cu versuri.

Întreg articolul, aici: https://www.vice.com/ro/article/7x4q7g/de-ce-lucrezi-mai-prost-cand-asculti-muzica